Cred ca avea o masa rezervata sau cauta una. Toate locurile erau ocupate. Prezenta elegantului actor britanic n-a deranjat pe nimeni, pentru ca nimeni nu l-a recunoscut. Cat priveste oamenii din Cannes, ei stau de dimineata pana seara in fata salilor, cu hartii scrise cu pixul in mana, solicitand invitatii la orice film s-o gasi. N-am vazut pana acum ca cineva sa si primeasca, pentru ca jurnalistii n-au de unde da invitatii. Au doar badge-urile lor colorate in functie de importanta lor. Eu am, de pilda, badge roz, ceea ce inseamna ca intru in lotul doi, cel mai numeros, la care oricum trebuie sa faci coada.
Prin fata intrarii la Grand Theatre Lumiere nu mai poti circula dupa ora 6 dupa-amiaza, cand masinile festivalului incep sa aduca invitatii la spectacolul de gala. Mame cu un copil de mana si telefonul mobil ridicat deasupra capului, tinere excitate la ideea ca pot vedea de la zece metri profilul idolului, fotografi amatori care someaza vedetele sa se intoarca spre ei, strigandu-le pe numele mic, se inghesuie pe trotuarul de vizavi si pe un fir al strazii, nepasatori la cei care trec pe acolo cu treaba. Cannes-ul strange o nemaipomenit de colorata fauna umana. De pilda, printre obisnuitele lui se numara doua femei fanate, probabil mama si fiica, care se plimba alene, invaluite in imitatii de piele de leopard.
Cainii sunt atotputernici (probabil de aici numele orasului...), mai ales cei mici, usor de tras prin multime. Cainii sunt de fapt un pretext pentru a iesi din casa. In acest an au venit la Cannes si cativa membri ai Tarafului din Clejani, care canta si pe strada, si la mesele de afara ale restaurantelor. Mai gasesti aici chelneri romani; anul trecut am intrat in vorba cu o vanzatoare ai carei parinti plecasera demult din Sibiu.
Fotografi mai mult sau mai putin de ocazie ii acosteaza pe cei care merg imbracati elegant la spectacolele de gala, sperand ca acestia ii vor suna a doua zi pentru a le cumpara fotografiile. Targul de vechituri, Marche aux Puces, cum se numeste in Franta, a devenit un fel de galerie de arta in aer liber. In cele doua week-end-uri ale festivalului, in parculetul de langa Primarie, la doi pasi de Croazeta se instaleaza sevalete si mese peste tot, cu picturi de toate felurile, de la cele moderniste la mai popularele panze cu gaini si cai. Probabil ca asa cum tinerele fotomodele spera ca un producator sa le remarce pe strada si sa le faca vedete, si pictorii asteapta sa le pice norocul in cap in orice moment. Cannes-ul e linistit in restul anului, dar agitat pe perioada festivalului. Nu prea ai sansa de a vedea vedete umbland pe strada la amiaza - chiar daca am auzit ca in anii trecuti Quentin Tarantino se plimba pe plaja si nimeni nu il recunostea pentru ca nimeni nu credea ca poate fi el.
Ca sa ajunga la petrecerile de pe plaja, vedetele au la dispozitie tuneluri speciale care pleaca din hotelul unde locuiesc si ajung, pe sub strada, direct in restaurant. Cele mai fastuoase petreceri sunt cele de pe iahturi, desi zilele trecute a cam batut vantul si intr-una din zile iahturile chiar au trebuit trase la mal ca sa nu plece la vale. Nu multi jurnalisti patrund la astfel de petreceri, dar revistele "Screen" si "Variety", care au editii zilnice, rezerva pagini cu multe poze de pe la aceste ospaturi ale zeilor. Meseria de actor celebru nu e o fericire. Obositi, nervosi, plictisiti sau nu, ei trebuie sa indeplineasca toate clauzele contractului, printre care si cea care le cere sa participe - amabili si zambitori - la serate si petreceri la care de multe ori n-au chef sa mearga. Cam ca Marie Antoinette in filmul Sofiei Coppola.Un articol de Iulia Blaga
