Dupa ce le-a oferit fanilor o serie de concerte rare, trupa Metallica va lansa in curand un nou album simfonic, live, o colectie de piese celebre ale formatiei, care au scris istoria genului, dar de aceasta data inregistrate alaturi de o orchestra simfonica. Nu este primul disc de acest gen, in 1999 Metallica inregistra un alt disc similar, ”
S&M”, alaturi de orchestra simfonica din San Francisco, idee care i-a surprins placut pe fanii de toate varstele, a entuziasmat critica si a adus trupei un premiu Grammy. De aceasta data cele douazeci de piese de pe ”
S&M2” (in total peste doua ore si jumatate de muzica) au fost inregistrate pe 6 si 8 septembrie 2019, cand Metallica a cantat din nou alaturi de San Francisco Symphony.
Noul produs Metallica este deja disponibil la precomanda, iar fanii il vor putea cumpara in format digital, pe CD, DVD, Blu-Ray, vinil, sau sub forma unuia din cele doua box set-uri. Va fi lansata si o editie foarte militata, un box set deluxe, disponibil in doar 500 de exemplare si care va fi cu siguranta o piesa de colectie pentru cei mai pasionati fani. Nu lipseste nici selectia de imagini din cele doua concerte, alaturi de secvente din culise, interviuri, etc. Al doilea album simfonic Metallica va pus in vanzare la sfarsitul lunii viitoare, trupa lansand deja doua piese in premiera.