Prima întâlnire va avea loc miercuri, când "Istoria comică a Doctorului Faust" va oferi o supraproducţie teatrală ce poartă semnătura regizorui Victor Ioan Frunză. Acest spectacol al Teatrului Municipal din Baia Mare, spune povestea lui Faust într-o manieră cu totul aparte, cu totul diferită de cea în care ne-am obişnuit până acum. Datorită scenografiei impresionante, realizate de Adrian Grand, acestui spectacol i se mai spune şi "crucişătorul teatral" al stagiunii româneşti.
Joi, va fi rândul Teatrului de Stat Oradea să se prezinte, prin intermediul spectacolului "Salonul Nr. 6", de A. P. Cehov. Această producţie poartă o semnătură celebră, cea a regizorului Petru Vutcărău, care transpune scenic textul cehovian într-o manieră surprinzătoare.
Ultima seară a Festivalului Naţional de Teatru Clasic propune, vineri, întâlnirea cu spectacol "Liliom", de Molnar Ferenc, al Teatrului Naţional din Pecs (Ungaria), în regia lui Beres Attlia.