Niccolo Paganini, pe scena, cantand in fata publicului care il adora. Nu era doar un muzician extraordinar si poate cel mai mare violonist din toate timpurile, dar isi iubea publicul si dorea ca de fiecare data acesta sa se bucure de un adevarat spectacol. De aceasta data era in fata melomanilor italieni, intr-unul dintre cele mai bune concerte din cariera sa, si simtea ca totul a fost minunat pentru cei care il adorau. Spre final, ca un dar si o demonstratie a virtuozitatii sale, a inceput cea mai dificila piesa, pe care nimeni altcineva nu ar fi putut sa o interpreteze la fel de bine. In mijlocul melodiei s-a rupt prima coarda a viorii, apoi a doua, a treia, pana cand, ca intr-o comedie, renumitul Paganini a ramas in fata publicului inmarmurit cu un instrument cu o singura coarda. Altii ar fi renuntat atunci. Nu si Paganini. Cu un zambet si un calm remarcabil, a cantat ultima parte a compozitiei pe o vioara cu doar o coarda.
Cand John Roebling si fiul sau, Washington Roebling au anuntat ca vor construi un pod care va lega Brooklyn de Insula Manhattan, alti constructori si ingineri au fost sceptici. Cand cei doi au declarat ca proiectul va folosi noi tehnici si va fi cu totul diferit de tot ce se mai facuse, opinia a fost unanima - imposibil. Nimeni, absolut nimeni, nu ar fi putut sa duca la capat o ideea atat de absurda. Doar ca cei doi Roebling nu au ezitat si in scurta vreme, in 1863, a inceput constructia. Doar cateva luni mai tarziu, cand totul parea ca merge perfect, un tragic accident l-a ucis pe John Roebling. Fiul sau, singurul care putea sa continue proiectul, a fost lovit la cap si a ramas mut si aproape complet paralizat. Nimeni nu avea sa mai construiasca Podul Brooklyn.
Dar Washington Roebling invatase de la tatal sau sa nu renunte niciodata. Daca trupul il trada, mintea ii ramasese aceeasi. Si de pe patul de spital si apoi din cel de acasa, folosind singurul deget pe care il mai putea misca, i-a transmis sotiei toate instructiunile necesare pentru inginerii care lucrau la monumentalul pod. Cu un cod asemanator celui Morse a reusit pret de mai bine de un deceniu sa prezinte aproape complet proiectul complet realizat impreuna cu tatal sau, si podul care parea imposibil a devenit o realitate.
Se povesteste ca Napoleon discuta candva cu un colonel maghiar, ce fusese luat prizonier in Italia. Respectuos dar fara sa se teama de marele cuceritor, ostasul trecut bine de prima tinerete povestea despre batalii si intalniri din trecut si dadea dovada de o memorie remarcabila. Afland ca luptase cu decenii in urma, impresionat, Napoleon l-a intrebat ce varsta are. Cam saizeci sau poate saptezeci de ani, a raspuns cu modestie colonelul. Napoleon a fost surprins ca militarul nu stia exact ce varsta are, dar fara sa ezite colonelul i-a raspuns: "Domnule, imi numar banii, hainele, caii, dar cand vine vorba de anii mei stiu ca nimeni nu vrea sa ii fure, iar eu cu siguranta nu ii vor pierde."
Foto: projektas-muzika.lmta.it
