Pe 6 decembrie crestinismul rasaritean serbeaza Boboteaza, praznicul care incheie ciclul sarbatorilor de iarna prin momentul nasterii spirituale a Domnului. Chiar daca ziua si-a mai pierdut cu vremea din incarcatura mistica, traditia ii acorda in trecut o importanta aproape la fel de mare ca si Craciunului. Drept dovada, ca pana deunazi a existat obiceiul sa se colinde cu acest prilej, mai ales in zonele rurale ale tarii.
In Ajunul Bobotezei se pregatea o masa asemanatoare celei din 25 decembrie, la care participa intreaga familie, si nimeni nu avea voie sa atinga bucatele pana la binecuvantarea lor de catre preot. Printre mancarurile nelipsite se numarau: coliva, bobul fiert, fiertura de prune sau perjele afumate, sarmalele umplute cu crupe si multe altele.
La romani, ziua de Boboteaza cuprinde o sumedenie de superstitii. Se spune ca in noaptea de Boboteaza, tinerele isi viseza ursitul, legand pe degetul inelar un fir rosu si punand o ramurica de busuioc sub perna. In aceasta zi sunt interzise certurile in casa si nu se da nimic cu imprumut, nici macar jaratec din focul din vatra. Traditia mai spune ca la Boboteaza e pacat sa speli rufe.
Se crede ca daca pomii sunt incarcati cu promoroaca in Ajunul praznicului, acestia vor da rod bogat. De asemenea, in trecut acesta era unul dintre putinele momente de peste an cand animalele din grajd vorbeau la miezul noptii despre locurile unde se ascund comori.
La Boboteaza se sfintesc toate apele, iar preotul se duce la o apa unde arunca o cruce. Mai multi barbati se arunca in apa ca sa o aduca inapoi, iar cel care reuseste sa ajunga primul la ea primeste binecuvantarea preotului si se considera ca va avea noroc tot anul. In vechime, cel care gasea primul crucea si o aducea la mal primea si daruri de la domnitorul tarii si era tinut la mare cinste de catre ceilalti.
Anton-Maria del Chiaro, secretarul de origine florentina de la curtea domnului Constantin Brancoveanu relateaza astfel, la inceputul secolului al XVIII-lea, traditiile legate de Boboteaza, in cartea intitulata “Revolutiile Valahiei”:
“De Craciun, de Anul Nou si de Boboteaza, casele sunt cutreerate de servitorii Curtii, cu urari de sarbatori fericite si strangand bacsisuri; calareti cu harapnicele, randasi de grajd cu tesalele, cei de bucatarie cu mici piulite si piluge, insfarsit darabani, trambitasi, cobzari si alti muzicanti, crestini si turci, astfel ca trebue tinuta sau usa incuiata, sau punga deschisa.
Boboteaza, care e zi foarte solemna pentru Biserica Orientala, pentru botezul lui Cristos, paicii stropesc cu apa mirositoare obrazul celor in stare a multami cu bacsis si chiar in ziua urmatoare, de Sf. Ioan, in cel mai strasnic ger, multimea se imbranceste in rau, care in acea zi simbolizeaza Jordanul; unii amici mi-au povestit, ca pentru a se razbuna impotriva cuiva, se platia sa fie aruncat in apa, iar daca adversarul oferea mai mult, se arunca celalalt in apa.”
Colind de Boboteaza
Aghios, Aghios,
Trecu nasterea lui Christos;
Haidem, toti sa alergam,
Minune noua sa vedem.
La Iordanul frumos,
C’acolo vine Cristos.
Duhul Sfant din cer pogoara
Si pre pamant se coboara,
Apele sa le sfinteasca
Si pe noi sa ne spaseasca,
Sa ne boteze’n troita
‘N pravoslavnica credinta.
Iata si sfantul Ioan
Vine catre Iordan.
“- Vino, Ioane, cuteaza
Si pe mine ma boteaza”
Proorocul cuteza,
Mana lui si-o ridica,
In Iordan o afunda
Cu Domnul; si-L boteza.
(Extras din culegerea “Colinde” intocmita de G. Breazul)
I. C.
editor artline.ro
Ianuarie 2014
