Cei care calatoresc intr-o tara straina nu stiu de multe ori ce ar putea sa cumpere pentru cei de acasa sau pentru a-si aminti de acea vacanta. Care ar fi produsele "traditionale" si in egala masura de calitate, ce reprezinta adevarata identitate a fiecarei tari, ce ii exprima cel mai bine specificul. Fie ca este vorba de ciocolata in Elvetia, de parfumuri in Franta sau de ceramica in Spania, fiecare tara are ceva aparte, ceva al sau. Totul este sa stiti unde sa le cautati.
Anglia : sunt multe de gasit in Anglia, si puteti incepe cu portelanurile Wedgwood, cele mai fine din Regatul Unit. Vizitati fabrica ce acopera peste 67 de hectare, aflata in Stafforshire, unde puteti vedea cum se realizeaza portelanul, vi se explica fiecare faza de productie si, cel mai important, puteti cumpara ce va place din magazinul de aici. Veti gasi atat modele noi, cat si modele mai vechi. Amatorii de bijuterii trebuie sa caute micile creatii impodobite cu fluorita, mineral numit traditional Blue John, gasit din belsug in pesterile din Castleton. |
Veti gasi numeroase feluri de bijuterii de gen in atelierele si magazinele din Derbyshire, de unde sunt trimise in intreaga tara.
Dar la fel ca si Italia, Anglia este renumita pentru stilul si calitatea incaltamintei produse aici, iar Tim Little este unul dintre cele mai bune magazine de profil, toate modelele fiind realizate manual, iar rezultatul : uluitor. Printre clientii celebri se numara Tina Turner, Rod Stewart si Elton John.
Austria : aici veti gasi mai ales celebrele portelanuri vieneze, foarte apreciate pentru delicatetea si calitatea executiei, realizate in intregime manual la Palatul Augarted, fosta "cabana" de vanatoare a casei imperiale, un loc foarte interesant pentru cei indragostiti de portelanuri. Puteti vizita fabrica si vedea fiecare faza de productie.
Belgia : in primul rand Belgia este "casa" celebrelor tapiserii realizate la Manufacturile Regale De Wit incepand din 1889. Manufacturile se gasesc in Mechelen, iar tapiseriile tesute de mana sunt realizate conform tehnicilor traditionale, si desi foarte scumpe sunt de cea mai buna calitate. Dar tot in Belgia veti gasi si dantele exceptionale, foarte fine, minutios lucrate, unul dintre cele mai bune magazine - St Apostolientje din Brugge.
Bulgaria : cei care sunt pasionati de parfumuri stiu ca in Bulgaria, mai ales la Karlovo, vor gasi cel mai pur ulei de trandafiri, substanta incolora, dar cu un miros surprinzator de puternic, extras chiar din flori potrivit tehnicilor vechi. Cunoscatorii stiu si ca in Sofia, chiar in centru, langa Catedrala Alexander Nevski, vor gasi o piata specializata in vanzarea fetelor de masa brodate. Unul dintre cei mai importanti producatori, pentru cei care vor sa cumpere direct, este Shevitsa, situat in Blagoevgrad, la sud de Sofia.
Elvetia : tara cantoanelor, a ciocolatelor fine si a ceasurilor, nu asa ne imaginam multi Elvetia. Cei care ajung aici pentru prima data si doresc sa cumpere ceva traditional, ar putea alege branzeturile elvetiene. Fie ca este vorba de Emmenthaler, Gruyere, Sbrinz, Fromage D' Alpage L'Etivaz, fiecare sortiment este perfect natural, produs conform retetelor foarte vechi, iar gustul este de neuitat. Dar intr-o tara a muntilor si padurilor nici sculptura in lemn nu putea sa nu devina o arta traditionala. Veti gasi exemple de arta populara elvetiana in special in mici buticuri si ateliere. Un exemplu este Boutique zur Matze, unde un batran mestesugar pe nume Vinzenz Abgottspon sculpteaza in fiecare zi ingeri, animale, simboluri si masti din lemn, suveniruri foarte apreciate mai ales de turisti. |
Ceasurile elvetiene sunt renumite in intreaga lume pentru calitate si precizie, dar cei mai pretentiosi pot gasi aici inclusiv ceasuri cu cuc, o adevarata raritate astazi, realizate intr-o maniera "germana". Puteti gasi astfel de ceasuri in Zermatt, la Wega.
Dar mai mult decat orice Elvetia inseamna pentru gurmanzi si nu numai tara ciocolatei fine, retete imposibil de imitat, pentru ca nici o alta ciocolata nu are aceeasi savoare. Prima ciocolata cu lapte a fost creatia lui Daniel Peter, din Elvetia, care a folosit pentru reteta formula de lapte condensata inventata de Henri Nestle. Era inceputul unei industrii si unei legende, care face si astazi din Elvetia o destinatie extrem de populara.
Broderiile elvetiene sunt foarte apreciate de cunoscatori. Practic, orice de la bluze la sorturi, manusi de bucatarie, prosoape sunt impodobite cu motive traditionale sau cu scene minutios reproduse, infatisand peisaje, Muntii Alpi, scene din viata cotidiana, intamplari si personaje diverse. Pe Bahnhofstrasse, in Zermatt, veti gasi numeroase magazine specializate.
Estonia : aici sunt foarte populare obiectele realizate de mestesugari, iar in topul vanzarilor se situeaza, cu siguranta, puloverele pufoase, din lana de calitate, impodobite cu motive folclorice traditionale, foarte cautate mai ales de turisti. In Tallinn, in Piata Veche, veti gasi Casa de Artizanat, unde in afara de haine din lana puteti cumpara paturi, palarii traditionale, esarfe, manusi, toate realizate exact ca in urma cu secole. Pentru iubitorii berii un cadou inspirat sunt halbele din lemn, atent sculptate, folosite traditional in Estonia de secole, pe care le puteti gasi spre exemplu la magazinul Olde Hansa. Dar tot aici mai gasiti si vase de lut, obiecte din sticla, cosuri impletite, tesaturi, totul realizat manual, la preturi accesibile.
Ce ar fi o calatorie in Estonia fara o "incursiune" in lumea dulciurilor, si mai ales fara a cumpara celebrul martipan, decorat manual, o traditie veche de mai bine de 500 de ani. Tot in Tallinn veti gasi compania Kalev, fondata in 1806, cu o bogata oferta de dulciuri : bomboane, martipan, ciocolata, foarte populare pentru ca respecta retetele traditionale. La Maiasmokk, in acelasi oras, veti gasi si alte specialitati din martipan, in timp ce la Jarvamaa's Convi puteti cumpara un cos plin cu dulciuri de tot felul. Aici veti putea gasi si produse textile diverse, de la matasuri la tapiserii, care imbina traditia si tendintele moderne, dar si ceramica, obiecte din sticla, artizanat, ce pot fi cumparate in partea veche a orasului, la Myy Art. Ceramica, teracota, piesele din lut de cea mai buna calitate au reprezentat de secole o traditie importanta in Estonia, iar unul dintre cele mai bune ateliere este cel al sotilor Bogatkin, situat la Bogapott. |
Aici veti putea vedea doi artisti la lucru si puteti admira colectia lor eclectica de ceramica, pictura pe matase, bijuterii din argint si obiecte din sticla, dar din pacate toate acestea nu sunt de vanzare.
Turistii care colectioneaza papusi pot face cateva achizitii deosebite la magazinul din Piata Primariei din Tallinn, unde se gasesc numeroase papusi si marionete sculptate manual, haine, case si accesorii pentru papusi, dar si jucarii din lemn, soldati din metal si alte produse potrivite atat pentru copii cat si pentru adulti.
Finlanda : ce ar fi oare Finlanda fara creatiile marca Alvar Aalto, unul dintre cei mai cunoscuti designeri ai lumii, ale carui piese din sticla sunt in egala masura opere de arta si piese foarte practice. Vazele imaginate de Alvar Aalto sunt realizate si astazi la Iittala Glass Centre, cu tehnici traditionale, si pot fi cumparate de aici sau de la magazinul fabricii de sticla Humppila. Nici cutitele Marttiini, renumite in intreaga lume, nu sunt mai prejos, iar manerele si tecile din piele sunt realizate manual, cu migala. |
Puteti gasi astfel de cutite, potrivite mai ales celor interesati de excursii montane, la Marttiinin Wanha Puukkotehdas, in Rovaniemi, aproape de Arktikum. Cine ar fi crezut insa ca lemnul de salcie poate da nastere unor produse de artizanat cu o luminozitate si textura aparte, cum sunt cele realizate la Marjamaen Pajutila.
Franta : sunt atat de multe de vazut si mai ales de cumparat in Franta incat este foarte dificil sa alegi. Pasionatii de arta ar putea, daca isi permit, sa cumpere pe langa tablouri, sculptura si grafica, vitralii. Arta vitraliilor are o traditie seculara in Franta, iar in prezent mestesugul este din nou in topul preferintelor, in mare parte datorita eforturilor celor de la Centrul International al Vitraliilor din Chartres. Aici lucreaza trei mesteri renumiti pentru talentul lor, dar veti gasi si alte ateliere mai mici, cu o bogata oferta de vitralii sau mult sau mai putin reusite. Si daca in Finlanda gasiti cutite Marttiini, nici Franta nu renunta la competitie, iar cel mai cunoscut nume in domeniu este Laguiole, din orasul cu acelasi nume. La Forge de Laguiole, fabrica proiectata de Philippe Starck, se lucreaza intr-un ritm sustinut pentru realizarea unor cutite foarte frumoase si foarte utile. |
Nu doar in Elvetia veti gasi ceasuri de calitate, ci si in Franta, chiar daca sunt mai putin cunoscute. Una dintre cele mai vechi si apreciate companii este Mellerio, initial o afacere de familie a carei poveste incepe in 1613. De atunci casa Mellerio a devenit o marca de prestigiu, care realizeaza in principal modele speciale, multe pe comanda si chiar unicate. In orasul modei si al designului, locul unde s-a inventat practic moda europeana, numarul magazinelor si caselor de moda este impresionant, ca si cel al parfumeriilor. La Les Salons du Palais Royal Shiseido, de pe Galerie de Valois, puteti descoperi in fiecare an esentele create de maestrul parfumier Serge Lutens. Doua noi parfumuri in fiecare an, si fiecare este special. Si foarte scump.
Germania : sa fie o influenta elvetiana sau dimpotriva in Elvetia influenta germana si-a spus cuvantul ? Si in Germania industria ceasurilor este la mare pret, ridicata la rang de arta. Iar aici se spune ca a inceput si povestea ceasului cu cuc, altadata atat de popular, astazi foarte dorit de nostalgici si colectionari. Primele astfel de ceasuri au fost realizate, spune traditia, in regiunea Padurii Negre, pentru ca ulterior "capitala" sa devina Triberg, unde veti gasi si astazi cel mai mare cea cu cuc. Adevaratii mestesugari, ale caror magazine pot fi gasite in toate asezarile din regiune, lucreaza cu talent si migala la astfel de ceasuri,. In regiunea Muntilor Erzgebirge, din sudul Saxoniei, amatorii de arta populara vor gasi numeroase piese din lemn, decorate cu superbe sculpturi, de la figurine la obiecte de uz casnic. Majoritatea se vand cu ocazia Craciunului, in pietele din Leipzig, incepand de la sfarsitul lunii noiembrie pana la sfarsitul anului.
Grecia : unul dintre cele mai bine vandute produse ale Greciei contemporane sunt asa numitele komboloi, siraguri de margele ce ar putea fi confundate cu mataniile, dar folosite ca podoabe sau pentru relaxare si chiar ca amulete protectoare.
Reprezentand de sute de ani o traditie foarte gustata de greci si de straini, veti gasi astfel de siraguri, de la cele mici la cele foarte lungi, cam peste tot. Un magazin dedicat lor se gaseste in Kolonaki, Atena, unde siragurile sunt realizate din chihlimbar, argint si chiar din os. Fie ca vreti sa va relaxati, fie ca vreti sa faceti un cadou, komboloi reprezinta o buna alegere. |
In afara tesaturilor si broderiilor traditionale, in Grecia este foarte apreciata si ceamica, iar multi mesteri sunt considerati si astazi modele in domeniu. Centrul acestui mestesug este considerat si astazi insula Sifnos, iar cele mai bune magazine de gen se gasesc in Apollonia. Se mai gasesc piese din ceramica si lut si in Studio, iar in Yria, langa Marathi, veti putea vedea la lucru sculptori in marmura.
Putina lume si-l mai aminteste astazi pe Stavros Melissinos, un poet si mester, care a avut sansa de a le vinde legendarilor Beatles sandale din piele, realizate manual. Pret de ani buni, Melissinos a ramas o vedeta in Grecia, fiind uitat mai apoi. Dar sandalele din piele, facute manual, sunt inca foarte bine vandute aici, iar cele mai multe pravalii se gasesc in Atena, in piata Monastiraki.
5 Octombrie 2007