Dupa 7 ani de la primul concert in Romania, una dintre legendele industriei muzicale contemporane, Tori Amos, va evolua din nou vara aceasta in fata publicului la Arenele Romane din Bucuresti. Evenimentul va avea loc pe 19 iunie si face parte din turneul de promovare a noului sau album Unrepentant Geraldines, ce va fi lansat in primavara acestui an.
Cu 8 nominalizari la premiile Grammy, Tori Amos este una dintre cele mai talentate artiste de pe scena internationala, stilul sau fiind greu de incadrat intr-un singur gen muzical. Piano rock, alternative rock, art pop, art rock, electronic, clasic, baroque pop sunt doar cateva dintre elementele care definesc identitatea sa artistica nascuta dintr-o colaborare fireasca intre pregatirea riguroasa in muzica clasica (vocea ei atinge registrul de mezzo soprana) si spirit inovator.
I. C.