Tabloul face parte dintr-un triptic conceput de artistul si sculptorul Michael Sandle, in varsta de 71 de ani, ca un manifest impotriva razboiului din Irak. "M-am simtit deodata plin de manie din cauza faptului ca Blair a dat-o in bara", a declarat artistul pentru publicatia Guardian.
Expozitia de Vara, aflata la cea de-a 239-a editie, este considerata cel mai mare eveniment de acest gen pentru arta contemporana.
Tabloul cu nudurile lui Tony si Cherie Blair, realizat in carbune si creta, este inspirat din picturile medievale care au ca subiect izgonirea din Paradis a lui Adam si a Evei. Celelalte doua tablouri ale tripticului arata civili irakieni care sunt maltratati de soldati britanici.
Lucrarea face parte din cele 1.200 de opere de arta alese de membrii Academiei Regale pentru aceasta expozitie. Printre acestea se numara cel mai mare tablou din lume creat de artistul britanic David Hockney. Peisajul sau, intitulat "Bigger Trees Near Water", are o inaltime de 12,2 metri si o latime de 4,5 metri.