Scriitorul american Tom Clancy, nascut pe 12 aprilie 1947 in Baltimore, s-a remarcat in lumea literara cu povestirile si romanele sale de suspans si spionaj. Alaturi de John Grisham, Tom Clancy este singurul care a vandut un roman in peste un milion de exemplare in anii '90. Printre cele mai vandute romane ale sale se numara The Hunt for Red October, Patriot Games, Clear and Present Danger si The Sum of All Fears.
Acestea, precum si multe alte romane ale lui Tom Clancy s-au situat pe prima pozitie in lista de bestselleruri intocmita de The New York Times, inclusiv cel mai recent roman al sau, Threat Vector, lansat in decembrie 2012. O mare parte din volumele scriitorului au fost principala sursa de inspiratie pentru o serie de filme si jocuri video.
Scriitorul a urmat studiile liceale in Townson, apoi, revenit in localitatea natala s-a inscris la Colegiul Loyola, unde a studiat literatura de specialitate. A luat diploma in filologie in 1968, iar in 1992 a primit un doctorat onorific in Litere. Dorind sa urmeze o cariera militara, scriitorul a incercat sa se inroleze in armata SUA, dar a fost respins la examenul medical.
A lucrat ca agent de asigurari pana cand a scris primul sau roman, in 1984, The Hunt for Red October. Cartea a devenit un bestseller la nivel mondial. Tom Clancy a primit recenzii positive pentru primul sau volum, chiar si din partea presedintelui american Ronald Reagan, care i-a numit opera “un roman perfect”.
Tom Clancy a devenit cunoscut si in randul pasionatilor de jocuri video. In 1996 a infiintat compania Red Storm, care a produs mai multe jocuri video de succes. Scriitorul Tom Clancy a decedat pe 1 octombrie 2013 in Baltimore, SUA.
Sursa foto: wikipedia.org
17 Octombrie 2012
A.I.
editor artline.ro