Tanara generatie a pus piciorul in prag in 2006, mai ferm ca niciodata, in cinema, literatura, muzica sau arte plastice. Tinerii artisti si literati si-au asigurat vizibilitatea atat in tara, cat si peste granite prin numeroase premii.
In cinematografie s-au remarcat regizorii Catalin Mitulescu, Radu Muntean si Corneliu Porumboiu, scenaristul Razvan Radulescu s-a intors la romane si, invers, romancierul Florin Lazarescu are succes cu scenarii de film. In muzica clasica s-a afirmat dirijorul Tiberiu Soare, iar in artele plastice, Dumitru Gorzo. `Anul acesta, tinerii au avut parte de cea mai mare deschidere din ultimele cateva decenii`, crede Nicolae Manolescu.
Cinemaul a dat clasa
Cinematografia s-a bucurat anul trecut de cele mai mari revelatii. Dupa succesul lui Cristi Puiu cu `Moartea domnului Lazarescu`, in 2005, trei tineri regizori, doi dintre ei debutanti in lungmetraj, si-au vazut filmele premiate la mai toate festivalurile de prestigiu: Catalin Mitulescu, Radu Muntean si Corneliu Po-rumboiu.
Ultima reusita a cineastilor, cu o varsta medie de peste 30 de ani, este selectia filmelor lor despre Revolutie - `Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii`, `Hartia va fi albastra` si `A fost sau n-a fost?` - la Festivalul de la Palm Springs, din 4-15 ianuarie. `Cum mi-am petrecut...`, propus de Romania pentru Oscar si premiat la Cannes, concureaza la sectiunea Cel mai bun film strain alaturi de `Volver`, al lui Almodovar, si la Premiul John Schlessinger, impreuna cu `A fost sau n-a fost?` al lui Corneliu Porumboiu. Pelicula a luat deja trofeul Camera d’Or la Cannes si va rula anul acesta in Franta si Statele Unite.
Remarcabila a fost si evolutia lui Radu Jude, laureatul editiei din acest an a Festivalului DaKINO, pentru `Lampa cu caciula` si castigatorul Marelui Premiu pentru scurtmetraj de la Montpellier. Radu Jude a facut tandem la acest succes cu Florin Lazarescu, autorul scenariului.
Cinemaul romanesc s-ar fi imbogatit cu alte premii daca regizorul Cristian Nemescu (27 de ani) nu s-ar fi stins din viata in august 2006, intr-un accident de masina. El a lasat neterminat primul sau lungmetraj, `California Dreaming`, care va fi finisat si lansat de prietenii sai anul acesta.
Dorotheea, actrita anului
Cu o figura extrem de expresiva, actrita Dorotheea Petre, in varsta de 25 de ani, este cea mai interesanta aparitie pe marile ecrane din ultimii ani. Evolutia i-a fost remarcata la Cannes, unde a fost distinsa cu premiul pentru interpretare feminina pentru rolul Evei din `Cum mi-am petre-cut...`. N-a fost trecut cu vederea de critici nici rolul de debut al Dorotheei, din filmul `Ryna` al Ruxandrei Zenide.
Dramaturgii, apreciati la New York
In teatru, anul 2006 i-a pus in lumina pe dramaturgi, care au reusit sa faca valuri nu doar acasa, ci si in strainatate. Despre Peca Stefan, Vera Ion, Gianina Carbunariu si Bogdan Georgescu a scris si cotidianul `The New York Times`.
Dintre ei, cele mai multe montari le-a avut Peca (24 de ani), caruia anul trecut i s-au pus in scena `o statie` si `Bucharest Calling`. Vera Ion, studenta in ultimul an la Regie de teatru, a atras aprecieri cu debutul ei, `Vitamine`, in regia Anei Margineanu la Teatrul Foarte Mic.
`Trimisii speciali` ai literaturii
Ca in anii precedenti, tinerii scriitori au avut rampa de lansare la Polirom si Cartea Romaneasca si au stiut s-o foloseasca. Razvan Radulescu, Filip si Matei Florian, Florin Lazarescu, Dan Sociu si Florina Ilis, bine primiti de critica, au fost favoritii premiilor literare. Poetul Dan Sociu (29 de ani) a devenit primul nemembru al Uniunii Scriitorilor din Romania (USR), premiat pentru volumul `Cantece excesive`.
`Cruciada copiilor`, a Florinei Ilis (38 de ani), a fost cea mai premiata carte a anului, culegand laurii si la Gala USR, unde Filip Florian a luat distinctia pentru debutul cu romanul `Degete mici`. Florin Lazarescu a primit la Viena, pentru `Trimisul nostru special`, Premiul pentru Litera-tura Est-Europeana.
Aparitia editoriala a anului se anunta `Teodosie cel mic`, al lui Razvan Radulescu, coautor la scenariile filmelor lui Cristi Puiu. `Autorul a nimerit direct la tinta, uimindu-ne cu o poveste extrem de incitanta, care are ritm si este scrisa cu o tehnica desavarsita`, explica criticul Ovidiu Simonca.
Razboaiele lui Gorzo
In arta plastica, Dumitru Gorzo, in varsta de 32 de ani, a reusit sa starneasca cele mai interesante mici `razboaie` cu prejudecatile si cu inertia publicului. I-a scan-dalizat pe credinciosi cu o Catedrala a Mantuirii Neamului din slanina si un Stefan cel Mare cu sani, iar pe politicieni si pudibonzi cu un `Mister President is a sexual object` (2005).
Tot Gorzo este primul artist care si-a expus lucrarile - `Salve Fiat Romuli Nepus`, o critica la adresa retoricii nationaliste - pe doua etaje ale Muzeului National de Arta Contemporana, in octombrie 2006.
Un dirijor-revelatie
Tiberiu Soare a dirijat de curand Concertul de Gala al Integrarii de la Ateneu, precum si cele doua premiere de balet din 2006 ale Operei Nationale: `Simfonia fantastica` si `Casanova`. Dirijorul, in varsta de 30 de ani, a luat anul trecut premiul pentru Cel mai tanar muzician, decernat de revista `Actualitatea muzicala`, si a fost nominalizat la Premiile Prometheus.
`Foarte talentat, tenace, serios, Tiberiu Soare abordeaza repertorii diferite de la Mozart pana la muzica contemporana, iar in 2006 s-a impus in mod definitoriu`, apreciaza muzicologul Mihai Cosma.
Bursier al Conservatorului Regal din Londra, un alt tanar muzician este privit, la numai 21 de ani, ca o revelatie pe scenele internationale: violonistul Vlad Maistorovici, care a urmat cursurile scolii Yehudi Menuhin.
Un alt talent, Irina Sarbu, in varsta de 24 de ani, este atat interpret de jazz, cat si actrita. In iulie 2006, ea s-a lansat si in strainatate, concertand in Grecia de doua ori alaturi de Priamus Morakis Cvartet, la Cohilia Music Festival.
Florentina Ciuverca, Catalina George