Regizorul Peter Jackson ar putea transforma seria The Hobbit intr-o trilogie, anunta BBC. Conform informatiilor din presa straina, cei de la Warner Brothers se afla in productie cu doua filme dupa cartea Hobitul a lui J.R.R. Tolkien: The Hobbit: An Unexpected Journey, care va ajunge in cinematografele din Romania in data de 14 decembrie 2012 si The Hobbit: There and Back Again, care va fi lansat la sfarsitul lui 2013.
Peter Jackson poarta discutii cu Warner Brothers pentru a incepe filmarile celei de-a treia pelicule cat mai curand. In prezent se filmeaza in Noua Zeelanda, in format 3D, cu 48 de cadre pe secunda.
The Hobbit are actiunea plasata inainte de evenimentele prezentate in trilogia Lord of the Rings si prezinta calatoria hobbitului Bilbo Baggins catre Lonely Mountain, impreuna cu niste pitici, pentru a reintra in posesia unei comori pe care a furat-o dragonul Smaug.
Stapanul Inelelor i-a adus lui Peter Jackson trei premii Oscar. Trilogia, care a aparut intre 2001 si 2003, a avut incasari totale de aproape trei miliarde de dolari si se asteapta ca seria The Hobbit sa se bucure de un succes comparabil.
Update: The Hobbit va fi ecranizat intr-o trilogie, ce va fi regizata de Peter Jackson, au anuntat producatorii filmelor, New Line Cinema si Warner Bros.
D.T
editor artline.ro