Trupe improvizate, în special cu nume de bufonade. La Serafimi au jucat însă şi trupe bine închegate: mai întâi trupa lui Traian Moraru, restrânsă ca număr, dar cu texte de bună factură scrise de A. de Herz (directorul teatrului craiovean) şi Scarion (părintele plăcutei şi distinsei actriţe de mai târziu Chira Scarlat)“, scriu, în „Craiova, mon amour“, Constantin Gheorghiu şi Alexandru Firescu.
Erau trupe cu artişti deosebit de talentaţi care ridicau publicul în picioare, creând o atmosferă plăcută. Unii dintre ei aveau mare priză la public: Elena Moraru (adevărat cap de afiş), Toni Vişan, Janot Marinescu, Petre Dragu, pentru ca mai târziu cap de afiş să devină Tase Tălpăşanu în „Coana Manda la moartea lui Tudorică“, „Manda în Carnaval“, „Manda la balul primăriei“. Succesul nu întârzia să apară, actorii, în decoruri impresionante pentru acele vremuri, cu ţinute de spectacol din care nu lipseau fracul şi rochia de seară, dar şi jocul de scenă făcând ca admiraţia publicului să crească la fiecare reprezentaţie.
De la „Fata din Alabama“ la „O seară la Cărăbuş“ O încercare reuşită de teatru de revistă, cu adevărate stagiuni permanente, a fost cea de la Teatrul „Lumina“, al comunităţii evreieşti, trupă condusă de Mandy Penchas. „Prima revistă «Pour vous, Madame», apoi «Parada Victoriei» au înregistrat un adevărat triumf. Vedeta spectacolului era Rely Cohen, o superbă creolă, cântăreaţă şi dansatoare. Într-un decor foarte atractiv (cadru exotic), Rely cânta şi dansa.
Am putea uita, oare, seducătorul cântec «Fata din Alabama»: «Marinarii între ei povesteau / Despre ţara la care visau / Şi de-o fată, o sclavă, / Întâlnită de ei undeva-n Alabama. / Fată din Alabama, / Îţi iubim trupul tău ideal?»“, se notează în „Craiova, mon amour“. Cu timpul însă, alte refrene s-au impus: „Cazaciocul“, „Balada Siberiei“, „Catiuşa“, „Sulico“. Bănia beneficia şi ea de spectacolele în care aceste refrene ridicau săli în picioare. „Spectacolele lui Tănase erau evenimente. Cu o lună înainte, Agenţia teatrală «Marin Demetrescu» lansa aşa-zisele «telegrame»: În curând, în oraşul dumneavoastră, Teatrul «C. Tănase» prezintă revista «O seară la Cărăbuş», două vagoane de decoruri şi costume. Corpul de balet: 60 persoane! Şi Tănase venea nu numai cu cele două vagoane promise, ci şi cu un ansamblu de vedete de primă mărime: Mya Apostolescu (artistă cu un temperament debordant, despre care scriitorul şi caricaturistul de excepţie Neagu Rădulescu spunea că a «adunat în ea toţi dracii din România»), Elena Burmuz, Zizi Şerban, Nae Roman, Nataliţa Pavelescu şi marele Tănase.
Procurarea biletelor era un adevărat noroc!“, se specifică în „Craiova, mon amour“. Acelaşi succes îl avea în Bănie şi Teatrul Gioconda, cu reviste de mare montare: „Gioconda iubeşte“, „Gioconda la Savoy“, „Gioconda în Atlantic“. La pupitrul orchestrei era un „senior al Craiovei“, compozitorul Ion Vasilescu strunind şi stârnind în fosă 24-30 de muzicanţi în frunte cu „omul ireal“ Sergiu Malagamba. Cupletele, scenetele, baletul, lansările de şlagăre nemuritoare, vedetele Lizette şi Beno Verea, Lucy Chevalier, Richard Rang cucereau cu fiecare reprenzentaţie, rămânând peste ani în memoria craiovenilor. După război, altă revistă În 1947, la Craiova s-a montat revista „O seară cu Marina“, pe ritmuri de jazz, cu elemente locale de perspectivă. Noile melodii s-au lansat, astfel că în scurt timp se auzea câte un glas fredonând câteva versuri de genul: „Revista «O seară la Marina» / E-n ritm de jazz, / Fiindcă ritmul vechi / Azi nu mai are haz, / Şi orice teatru prinde / Dacă are un erou, / Oadi, oadi, oadida, ritmul nou, / Dacă vrei să te distrezi, / Dacă vrei să te-antrenezi, / Atunci, mata nu ezita, / Dă repede, da, da“. Protagonişti erau la acea vreme Leon Ovanesian, Şmalic Paula, Cornel Dumitrescu, surorile Ganea. Timpul revistei „O seară cu Marina“ s-a scurs, altă revistă a venit să-i ia locul cu ale ei succese. Era trupa de revistă a lui N. Stroe, „Stroe în harem“, „Coadă la Stroe“. Aplauzele frenetice veneau să răsplătească fiecare reprezentaţie. Şi totuşi, într-o zi, din cauza lipsei unui local, dar şi a strictei supravegheri, teatrul de revistă s-a stins, rămânând să vorbească despre el mărturiile înscrise în manuscrisele vremii.
