Teatrul Odeon joaca la Paris "Ionesco - Cinci piese scurte"
Teatrul Odeon va juca, intre 5 si 7 septembrie, spectacolul "Ionesco - Cinci piese scurte", in regia lui Alexandru Dabija, la ThAatre de la Huchette din Paris, care sarbatoreste 50 de ani de cand prezinta piese de Eugene Ionesco. Pe 16 februarie 1957, "Cantareata cheala" si "Lectia" s-au jucat pentru prima data pe scena teatrului parizian. Urma sa fie o serie scurta de reprezentatii. Cele doua piese sunt insa si acum, dupa jumatate de secol, in repertoriul teatrului. O longevitate demna de Cartea Recordurilor. Acest spectacol "Cantareata cheala" ce se joaca neintrerupt de 50 de ani a fost prezentat si la Bucuresti, toamna trecuta, cu ocazia Sommet-ul francofoniei. Acum este randul trupei de la Odeon sa urce pe scena de la Huchette, pe 5, 6 si 7 septembrie.
Spectacolul "Ionesco - Cinci piese scurte", care a avut premiera la sfarsitul lunii martie, reuseste sa concentreze intr-o singura ora date fundamentale ale scenetelor pe care dramaturgul le-a scris in anii '50: caracterul lor profund ludic, comicul abundent sau prefigurarea in nuce a unor idei din textele dramatice mai des montate. Piesele "Il cunoasteti?", "Salonul auto", "Guturaiul oniric", "Lacuna" si "Fata de maritat" aduc in scena cate doua-trei personaje, interpretate de Dorina Lazar, Pavel Bartos, Antoaneta Zaharia, Oana Atefanescu, Ionel Mihailescu, Gelu Nitu si Mircea Constantinescu. Ultimii cinci actori au fiecare doua sau trei roluri, unele foarte diferite intre ele, dar la fel de bine jucate. Alexandru Dabija semneaza regia spectacolului, dar si scenografia alaturi de Laura Paraschiv. Muzica ii apartine Adei Milea.