Texte vechi in haine noi
Teatrul `George Ciprian" din Buzau prezinta astazi, de la ora 19,00, pe scena Teatrului `Nottara" din Bucuresti premiera "Fii cuminte, Cristofor!" de Aurel Baranga, montata de Diana Lupescu. Spectacolul constituie examenul de licenta al actritei care devine, astfel, si regizor. Comedia scrisa dupa regulile teatrului de bulevard dezbate ironic o tema mereu proaspata: (ne)fericirea conjugala. Reprezentatia face parte din proiectul `Texte vechi in haine noi", prin intermediul caruia teatrul buzoian doreste sa repuna in circulatie piese romanesti valoroase, care nu au mai fost jucate in ultimii ani. "Daca soarta a vrut ca noi sa traim in aceasta epoca : a politizarii, a globalizarii, sa devenim din ce in ce mai singuri, mai straini fata de noi insine, mai saraci interior; daca a vorbi despre tandrete, incredere, iubire devine din ce in ce mai desuet si ridicol; daca toti alergam din ce in ce mai grabiti, mai disperati, mai incrancenati, mai duri, mai rai catre o zi de maine, din ce in ce mai aglomerata, ma intreb : si as vrea sa va intreb si pe dumneavoastra: De ce? Incotro? Ati putea sa-mi raspundeti? Sau... mai bine ar fi sa-l intrebati pe EL sau pe EA... la o cafea!", spune Diana Lupescu, regizoarea piesei. Din distributie fac parte actorii Silviu Biris, Tania Popa, Magda Catone, Cristian Nicolaie.
Teatru care pune pe ganduri
La Teatrul German din Timisoara, Alexander Hausvater a montat `Judecata", de Barry Collins, care il are in rolul principal pe actorul Georg Peetz, din Germania. Textul autorului Barry Collins se bazeaza pe un fapt real: sapte ofiteri rusi luati prizonieri in al Doilea Razboi Mondial sunt lasati inchisi in beciul unei manastiri parasite de pe teritoriul Poloniei, fara imbracaminte, apa si hrana. Razboiul se muta in spatiul stramt de sub pamant. Lupta pentru supravietuire incepe din nou, intre oameni pana atunci camarazi de arme. Timp de doua luni, in celula se intampla lucruri inimaginabile. Piesa vorbeste despre cat de fireasca, umana si inversunata este lupta pentru supravietuire. `Judecata" a fost prezentata pentru prima data de Peter O’Toole la Royal Theatre din Bristol, in 1974. Urmatoarea reprezentatie de la Teatrul German din Timisoara va avea loc luni, de la ora 19,00, iar pe 7 si 8 mai spectacolul va fi prezentat in sala Atelier a Teatrului National din Bucuresti.
In curand, la National
Directorul Teatrului "Sica Alexandrescu" din Brasov, Claudiu Goga, este regizorul piesei "Jocul ielelor" de Camil Petrescu, ce va avea premiera pe 22 aprilie, la sala Atelier a Teatrului National din Bucuresti. Din distributia piesei fac parte Marius Stanescu, Mircea Rusu, Vlad Ivanov, Eugen Cristea, Irina Movila, Ilinca Goia si Ilinca Tomoroveanu.