Evoluţia pe scenă a celor nouă formaţii de teatru participante, reprezentând colegii şi licee din tot atâtea oraşe mari ale României, va fi analizată de un juriu al cărui preşedinte este cunoscuta actriţă Cristina Deleanu, de la Teatrul Naţional Bucureşti şi în componenţa căruia se află şi regizorul Joshua Malcom Higgett, din Marea Britanie.
Potrivit regizorului britanic, festivalul "este un bun câştigat atât pentru educaţia tinerilor, cât şi pentru viitorul internaţional al unor posibili actori profesionişti veniţi din rândurile liceenilor actori".
Adrian Găzdaru, directorul Teatrului muncipal ''Bacovia'', instituţie care organizează manifestarea în colaborare cu Liga europeană pentru cultură şi artă Bucureşti, a declarat că "cel puţin zece tineri care au evoluat pe scena festivalului de-a lungul anilor sunt astăzi fie actori, fie studenţi la artă dramatică".
Pe lângă reprezentanţiile incluzând cunoscute piese de teatru din repertoriul dramaturgiei engleze, dar şi creaţii originale ale adolescenţilor români scrise în limba lui Shakespeare, concurenţii au ocazia să participe şi la o serie de ateliere îndrumate de actori profesionişti şi studenţi ai facultăţilor de teatru din România sau Anglia. De asemenea, deşi au dus lipsă de sponsori, organizatorii au prevăzut şi o excursie în judeţul Bacău pentru adolescenţii participanţi.
Gala festivă, pe parcursul căreia vor fi înmânate premiile acestei originale întreceri actoriceşti, va avea loc sâmbătă seara.