Ministrul Culturii, proaspat scapat dintr-un atentat, datorat nicidecum contributiei sale la viata culturala a Greciei sau a Balcanilor, ci celei din fosta sa insarcinare, aceea de ministru de Interne, a aparut viu si nevatamat, atletic si vioi, la concertul cu Agnes Baltsa, din seara de joi, precum si la deschiderea propriu-zisa a targului, vineri dimineata. Dl George A. Vulgarakis a vorbit celor prezenti despre "initiativa unica" a organizarii acestui targ, care ofera Greciei ocazia "de a deveni o rascruce a creatiei artistice contemporane balcanice si actioneaza ca o punte, conectand-o pe aceasta cu comunitatea artistica internationala".
La randul sau, Georgia Iliopoulou a vorbit despre targ ca despre "un vehicul de comunicare" si "un instrument de contact, intelegere, cooperare, promotie si schimb pentru intregul potential creativ al marii arii a Balcanilor". Vorbe mari, optimiste, pe care le poti auzi si cu alte ocazii, de data asta cu acoperire "in teren". 170 de "parastase" Clipul promotional al marii manifestari prezinta cifrele: artisti din 12 tari (Albania, Bosnia & Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Cipru, FYROM, Grecia, Moldova, Romania, Serbia & Muntenegru, Slovenia si Turcia), 200 de expozanti, 170 de "performances" - parastasis in greceste -, 3.000 de participanti la conferinte. Acestora adaugati-le inca 250 de delegati din 40 de tari din: Europa, SUA, Asia, Australia si Africa, pentru ca trebuie - nu-i asa? - sa raspandesti arta "comunitatii artistice balcanice" dincolo de granitele stramte ale acestei arii nu numai geografice. Si intr-adevar au avut loc contacte febrile intre reprezentantii companiilor prezente si agentii de spectacole, intre unele si altele, schimburi de DVD-uri.
Trei expresii, trei sectiuni Spectacolele, sa le numim "performances" sau "parastasis" restrictiv, vin din trei zone ale artei: teatru, muzica, dans. Modul de a se prezenta al celor care s-au deplasat la Salonic e si el ramificat in trei: conferinte, expozitii de materiale audiovizuale si imprimate si, in fine, spectacole scurte, de 30 de minute si, fireste, concerte sau extrase din spectacole si concerte care sa nu depaseasca timpul impus. In felul acesta, pe scenele Salonicului, mai ales la Aristoteleion si Basilikon Teatro, centrul Targului, densitatea de talent artistic devenea aproape inabusitoare, opiniile se intretaiau in aer si-n capete, probabil, pe scene zburau acorduri din Brahms ori folclor albanez, grec etc. etc. "Spatele" era asigurat, seara, de standurile unui targ de carte, organizat de municipalitate pe malul marii. Salonicul redevenea, inca o data si neproclamat oficial, dar in fapt, capitala europeana a culturii, dupa ce fusese asta in urma cu sapte ani. Am intrat intamplator la un spectacol de teatru exact in momentul cand personajul "prostituata venita din Romania" se confesa. Da, mi-am spus, iata o alta punte intrabalcanica, amorul pe bani, ca si arta, care, vai, cam tot pe bani se face. Alti romani, alte interese In conferinta - sesiune plenara - din prima zi, alaturi de Georgia Iliopoulou, Hristo Boicev, autorul bulgar al piesei "Colonelul Pasare", jucata la "Bulandra", de Vassilis Vassiliadis, un maestru al teatrului grec care l-a intalnit pe Giorgio Strehler la Bucuresti, sau com-pozitorii Vasil Tole (Albania) si Zoran (Kiki) Lesendrici (sarb), au vorbit si doi artisti romani: Ion Caramitru, cunoscut aici de cand era ministru al Culturii, care a propus crearea unei retele de spectacole, un turneu pe roate in Balcani, si Sergiu Anghel, coregraf si distins intelectual, care gandeste dansul cu altceva decat picioarele. In discursul sau, foarte relaxat, in engleza, Ion Caramitru a propus inca o data public - si, mai tarziu, in particular - chiar ministrului Culturii grec cooperarea intre Grecia si Romania pentru construirea unui teatru de tip antic la noi, pentru ca suntem singura tara balcanica unde asa ceva nu exista.
Astfel s-ar putea materializa reteaua, visata prima oara in 2000, a unor spectacole pe scene antice in toate tarile din zona. A fost aplaudat si comentat, intervievat si abordat, dar pariez ca n-a fost decat re-visarea unui vis, nu stiu daca "ferice" ca-n Eminescu, in orice caz greu de crezut ca realizabil. Sergiu Anghel, la randul sau, s-a razboit cu acei directori de scena care-si ataseaza dansul ca ornament la cate un spectacol de teatru, extinzand nemeritat titulatura acestuia in "teatru-dans". El a explicat ca teatrul-dans este un spectacol gandit dintru inceput in cei doi parametri, teatru si dans. Fapt care s-a putut constata in momentul cand a venit randul Companiei "Orion", cu cateva fragmente foarte expresive din spectacol. Intre teatru-dans si dans-teatru, Sergiu Anghel a construit o spirituala comunicare, mai mult decat un discurs, care a convins.
Expozitia de spectacole Expozitia propriu-zisa s-a prezentat cam in felul unui targ de carte, cu spatiile, acordate gratuit de organizatori, pe holurile de la Basilikon Teatro si Aristoteleion. Am intalnit prin labirintul acestei expozitii romani din diferite directii artistice: Luigi Gageos, Gheorghe Halet (de la Constanta), Mirela Nastasache de la Teatrul Mic, Cristian Ioan (fara stand, dar cu DVD-uri) de la Tg. Mures, o companie de dans din Sf. Gheorghe si altii, intr-un continuu iures al dialogului, relatiilor, vechilor cunostinte si colaborari, al celor noi, care se iteau la orizont. Intre timp, spectacolele mergeau inainte, in paralel cu febrilitatea de-afara. In fata unui stand, un dans din buric "la meserie", in alta parte o distinsa actrita din Atena, Mary Vidali, cu productiile companiei sale proprii, "Diacrono Teatro", din: Euripide, Ben Johnson, Calderon de la Barca, O'Nei, Lorca, Goldoni, Ibsen, Shaw, Sofocles, Tennessee Williams, Aristofan, Racine, Corneille, si - surpriza! - "Steaua fara nume" de Mihail Sebastian. Aflu de la interpreta Monei ca piesa i-a fost recomandata de Kostas Assimakopoulos, scriitor prezent si el la targ, care cunoaste bine literatura romana, si ca a fost un succes: "much money". Ca sa vezi! Intr-o democratie aparenta, toate spectacolele se adreseaza tuturor. In fapt, fiecare cu publicul sau: la clasici, 30 de persoane, ca la micul concert al grupului atenian "Amadeus", la cele mai "populare", sute de oameni tipand de bucurie. E drept, bucuria turnata de clasici, ca si marile fericiri, este muta.Un articol de N. Prelipceanu
