Pornind de la propriile cercetari asupra "mortii suspecte", asa cum apare ea prezentata in comunicatul Politiei din data de 15. 06. 2005, Tatiana Niculescu Bran, jurnalista la BBC, publica de curand un tip de roman singular in literatura noastra "Spovedanie la Tanacu" - roman jurnalistic. "In decurs de un an, ancheta mea jurnalistica a devenit carte. (...) are la baza peste 40 de interviuri pe care le-am facut pe parcursul unui an cu preotul Daniel Corogeanu, calugaritele de la Tanacu, medicii de la Spitalul Judetean Vaslui (...) etc.", explica autoarea in nota introductiva, aratand in acelasi timp ca nu are "pretentia de a epuiza "cazul Tanacu", ci doar de a prezenta "o versiune a faptelor care i se pare a fi cea mai apropiata de adevar".
Cartea Tatianei Niculescu Bran, aparuta la Humanitas, recompune o lume profund viciata, in care se intalnesc traumele copilariei petrecute in orfelinatele comuniste cu disperarile bine camuflate in "ascultari" ale unor suflete ce-l cauta si nu-l gasesc pe Dumnezeu si cu "povestile adevarate" despre medici iresponsabili, corupti, nepasatori si/ sau incompetenti. Dincolo de extraordinarul talent de povestitoare al autoarei, marele ei merit ramane dozarea extrem de precisa a informatiei, in asa fel incat sa nu pice in plasa ispitelor imaginatiei. Se observa la fiecare rand grija de a nu-si aroga rolul de judecator, de a nu da verdicte. Sunt extrem de subtile indiciile care trimit la vinovatii mai mult sau mai putin ascunse, camuflate adesea in spatele unor ironii dureros de muscatoare precum e cea a intrarii in "scena" a doctorului Silvestrovici care "abia astepta sa apara in librarii cartea lui Rene Guenon , sau cea in care acelasi medic ii recomanda maicii Neonila s-o puna pe Irina sa citeasca din Psaltire, in timp ce el ii completeaza fisa de externare cu date mai mult sau mai putin augmentate. Nu scapa ironiei reci si aprope intelegatoare a autoarei nici atat de "crestineasca" invartosare a spiritului in cazul parintelui Corogeanu inecat in propria mandrie de a fi "cel mai tare crestin", asa cum colegii lui de generatie nu erau, pentru ca se lasau prada ispitelor Occidentului si de a obtine "donatii" pentru manastire.
Problematica socio-spirituala de dimensiuni dostoievskiene pe care o propune cartea Tatianei Niculescu Bran, bazata exclusiv pe fapte reale, este construita pagina cu pagina din detalii, cuvinte si franturi de ganduri, toate recompunand un univers absurd, lipsit de caldura, in care Dumnezeu e doar pedepsitor si niciodata iertator. Un crestinism neprimitor al unui Hristos rece si intunecat, in care pe primul plan trece ura fata de diavol si spaima de pedeapsa divina, niciodata iubirea si iertarea. Si toata aceasta lume de la Tanacu e "mobilata" intru totul dupa chipul preotului Corogeanu. Interdictia de a intra in biserica pentru cei de alte religii, amenintarea scrisa la adresa femeilor care fac avort aflata in interiorul bisericii, prea deasa aducere in discutie a pacatelor cu tenta sexuala, "preacurvia cu diavolul", toate au fost transplantate in mintea calugaritelor de la Tanacu de acelasi preot. Insusi delirul Irinei Cornici de la asta porneste, dupa acea prima spovedanie care a facut-o sa isi doreasca sa renunte la toata viata ei de pana atunci, si totul in numele spaimei de pedeapsa divina, nu al iubirii chematoare. Cu o fina intuitie psihologica Si in acelasi timp a scriiturii, autoarea recompune ca pe un puzzle imaginea Irinei Cornici. si daca exista pasaje unde se lasa ispitita de placerile scriiturii, acelea sunt cele in care apar descrise gandurile Irinei aflata in plina criza, tradand empatia autoarei: "Deodata se intuneca totul, parca nu mai avea aer si i se paru ca hoarde mari de draci mici si negri i se urcau pe trup ca niste furnici carnivore si ii smulgeau carnea...".
Fara sa incerce o rezolvare a cazului de la Tanacu, romanul Tatianei Niculescu Bran isi propune doar sa dezvaluie, ca-ntr-un film documentar, firul intamplarilor care au dus la moartea Irinei Cornici. Si nici o concluzie...
