Ne-am intalnit cu marea actrita Tamara Buciuceanu in culise, dupa avanpremiera piesei `Mamouret`, unde am observat, cu surprindere si duiosie, ca avea ochii in lacrimi. `De vina` au fost aplauzele indelungi ale publicului ce au emotionat-o la fel de mult ca la debut, chiar daca se poate lauda cu o cariera impresionanta. Cum nu ii place sa vorbeasca prea mult despre dumneaei, ne-a marturisit, cu modestie, ca `publicul este cel care face, de fapt, cariera actorului`. O umbra de tristete i-a intunecat chipul in momentul in care am inceput sa vorbim despre sarbatori. Pentru actrita, Craciunul nu mai are acea magie pe care o simti alaturi de o mama, un frate sau un sot deoarece s-au dus la Dumnezeu.
- Cum va simtiti pe scena alaturi de tinerii din aceasta piesa care sunt acum la inceput de drum?
- In cariera mea de 55 de ani, am jucat alaturi de o multime de tineri pe care i-am apreciat si, atat cat am putut, i-am recomandat mai departe si am incercat sa-i ajut sa prinda aripi. Sunt tineri talentati, care vor sa joace, care iubesc teatrul si merita incurajati.
- De ce nu ati aparut pana acum in telenovele?
- Deocamdata nu am fost invitata sa joc in telenovele. Pentru moment ma dedic piesei `Mamouret`. Daca vor exista propuneri de acest gen, nu stiu daca voi accepta sa fac parte din distributia unei astfel de productii.
- Cum reusiti sa va pastrati atat de tanara si vioaie?
- Spectatorii imi dau forta si ma primesc de fiecare data extraordinar. E posibil ca de atatea aplauze, un om sa nu aiba parte intr-o viata intreaga.
- Ce va face fericita in momentul acesta al vietii?
- Viata mea a fost dedicata scenei si asta m-a facut foarte fericita. Acum, dupa o cariera incununata de succes, nu-mi doresc decat sa fiu sanatoasa si sa joc. Ii multumesc lui Dumnezeu ca ma tin bine pe picioare, ca pot sa gandesc si, mai ales ca pot sa invat texte si sa urc in continuare pe scena.
- Si acum, dupa atatia ani de cariera, va emotioneaza aplauzele ca la inceput?
- Da, ma emotioneaza foarte mult si e extraordinar. De fiecare data imi dau lacrimile la sfarsitul piesei cand publicul se ridica in picioare. Bucuria de pe chipul celor din sala este de neegalat. In cariera unui artist conteaza foarte mult publicul. El este cel care face cariera actorului.
- Cine v-a insuflat dragostea pentru scena?
- Sunt patru generatii de artisti: mama, tata, eu, sora mea, Iulia Buciuceanu, o mare cantareata de opera, nepotul meu, Mihai Constantin si stranepotii mei. De mica, parintii m-au alimentat cu dragostea pentru teatru. Au vazut in noi ca iubim scena si ca putem face asta.
- Olga Tudorache a fost distinsa de curand de presedintele Basescu pentru intreaga cariera artistica. Cum vi se pare aceasta decizie?
- Olga este o foarte buna actrita si colega de-a mea de atatia ani si merita din plin aceasta distinctie. Mi-ar fi placut sa fiu si eu in atentia presedintelui, insa asta este. A fost placerea dansului sa o prefere pe Olga si eu nu ma supar. Ba chiar sunt fericita pentru ea, doar ca mi-as fi dorit si eu o apreciere la nivel inalt.
- Sunteti o mare actrita, o legenda a scenei romanesti, si pentru asta primiti o distinctie de la public in fiecare zi si de fiecare data cand urcati pe scena.
- Asa este. Am jucat sute de roluri extraordinare si sunt foarte fericita ca oamenii ma iubesc. Toata viata mea am fost un om foarte generos si intotdeauna am incercat sa fiu discreta si niciodata nu am avut nimic de impartit cu nimeni.
- Am observat si in alte piese, nu doar in `Mamouret`, ca publicul e obisnuit sa rada automat atunci cand intra in scena Tamara Buciuceanu. Cum e posibil asa ceva?
`Tata si mama, oameni minunati, care au cunoscut si au iubit arta, ne-au alimentat dragostea pentru frumos, pentru teatru, pentru muzica. Si intotdeauna, de cate ori am o premiera, gandul meu se indreapta catre ei`, spune actrita cu dor.
- Da, asa e. Oamenii rad pentru ca m-au vazut in zeci de roluri de comedie si ma asociaza oarecum cu o comedianta, insa, pe parcursul piesei, isi dau seama singuri ca sunt o artista de teatru, care poate aborda o paleta variata de roluri nu doar pe cele de divertisment.
- Cum v-ati caracteriza?
- In primul rand, nu suport sa mi se spuna `vedeta`. Eu sunt o actrita care si-a iubit din tot sufletul meseria, care a fost foarte demna, chiar daca a avut de suferit din pricina asta si care a fost generoasa nu numai cu publicul, dar si cu colegii de scena. Si pentru asta sunt foarte respectata, lucru care ma bucura nespus.
- Cum v-ati simtit dupa avanpremiera?
- Colegii mei, care erau emotionati inaintea piesei, mi-au spus: `Ce linistita si calma sunteti, doamna Tamara!`. Cum as putea sa ma enervez sau sa fiu agitata, daca pe aceasta scena sunt ca acasa? Colectivul de la Bulandra m-a primit foarte bine, intr-un spirit colegial extraordinar si cu multa dragoste si atentie. S-a vrut ca acest spectacol sa fie si pentru cei care au facultate si pentru cei care nu au.
- Ce amintire draga va leaga de ei si va vine prima data in minte?
- Mi-aduc aminte cand jucam `O zi de odihna`, ne-am strans toti si am facut rost de un vapor cu care am plecat in Delta. Am luat cu noi vin, icre de Manciuria, icre de stiuca, de morun, tort de bezele si am tras un festin pe cinste. Si astazi, colegii mei isi amintesc cu placere de vremurile acelea. Ei ma respecta foarte mult, iar eu de asemenea. Intotdeauna sunt atenti la ceea ce fac. Ii aud susotind: `Doamna Tamara joaca astazi. Trebuie sa stergem praful ca nu-i place`. E mare lucru sa primesti un asemenea respect. Pentru mine, toti sunt egali si valorosi: electricienii, masinistii, toti formam o echipa si muncim cot la cot pentru public.
- De sarbatori ce faceti?
- Intotdeauna sunt trista de sarbatori, chiar daca e Paste, chiar daca e Craciun, pentru ca mi-e foarte greu singura. Au disparut dintre noi si sotul meu, fratele Nicusor, verisoarele mele, George Constantin, cumnatul meu. Noi iubim foarte mult ideea de familie, iar sarbatorile nu sunt sarbatori, daca nu le petreci in sanul celor dragi.
- Inainte cum era Craciunul?
- Extraordinar. Eu vin din Republica Moldova, din zona in care Romania se intindea pana la Nistru si unde erau niste traditii extraordinare. Sarbatorile nu treceau pur si simplu. Acum, incerc si eu cat pot sa mai pastrez din obiceiurile cu care am fost obisnuita in copilarie, inclusiv parastasele. Pentru ca Socrate a spus ca `amintirea celor morti sta in amintirea celor vii`, incerc si eu cat pot, alaturi de sora mea, sa respect lucrul acesta.
Gabriela Dumba , Anamaria Preda
