Tablourile reproduc blocurile, carosabilul, natura Bucurestiului, totul sub un strat albicios de cenusa, cu aspect post-Hiroshima.
Cumparatorul ideal: sex masculin, 32-45 ani, cinic, venit minim de 2000 euro/luna, de preferinta CEO, posesor al unei case/unui birou aseptice, cu pereti albi impecabili.
Nicolae Comanescu a trecut de la pictura despre „surf-ul„ vietii de zi cu zi din Berceni (o plaja urbana plina de manele, care a dat expozitia „Beach culture in Bercsenyi”) la pictura despre si cu praful din Berceni/Bucuresti: „Praf 2.0” sau lumea noastra, in varianta imbunatatita a lui web 2.0. Nu e o greseala. Comanescu si-a propus sa „vanda” praf de Bucuresti. Iar praful de Bucuresti vorbeste de la sine:
„Daca in cazul altora, praful poate fi praf si nimic mai mult, in cazul bucurestenilor, praful e metabolismul orasului, e materia istoriei noastre. Nu l-as vedea ca ceva depus neaparat desi e si asta: e rezultatul alegerilor noastre, inclusiv politice. E misto si ca pretiozitate cromatica”, spune Comanescu si e de neoprit cand vine vorba sa povesteasca despre ce se poate face cu praful.
Making of
„Chiar m-am gandit ca trebuie inventata o tehnologie, povesteste Comanescu. Am folosit si o rasnita de cafea, am obtinut particule si mai mici, mi-am facut prafuri pe diverse categorii de materialitate, am amestecat totul apoi cu un acrilic transparent de cea mai buna calitate cumparat din Viena si am obtinut diverse forme de pasta cu care am pictat, iar procedeul pe care l-am dezvoltat seamana cu pictura in glasiuri”, spune acesta.
Si obtinerea prafului a fost complicata, continua pictorul. „Desi e peste tot si ne otraveste viata, cand incerci sa-l strangi si sa faci ceva cu el, fuge, zboara la cel mai mic curent de aer, asa ca l-am strans cu mopul, cu apa, apoi l-am decantat, filtrat, decantat din nou s.a.m.d.”.
Pe de alta parte, cum sa stranga praful din bloc fara sa-l vada vecinii, cum sa mature prin parcare, sa ia praful in punga si sa intre cu el in casa?! Trebuia ales momentul. Deci noaptea, tarziu. „Nu stiu ce ar fi gandit cineva care m-ar fi vazut pe fereastra cu tot felul de site si rasnite electrice umpland tot soiul de recipiente cu praf”, incheie el.
Gazda ideala pentru Dust 2.0
Daca vreti sa vedeti cum nori de praf si de minciuni si de particule din sperante moarte sunt ridicati de vant de Bucuresti postindustrial, informational & european, veniti la Galeria 26, din casa lui Ota (Staicovici 26). Relatia care se stabileste intre furtunile radioactive ale lui Comanescu si galeria locuita a lui Ota, parte din casa sa, cu mobila de conac preindustrial, face toti banii.
Un detaliu „dragut” (categorie „estetica” cu care s-a tot jucat Comanescu pe vremea cand facea parte din grupul Rostopasca): el picteaza, ca si cum ar povesti despre o contaminare, carosabilul, blocurile, dar si natura, plantele lui Ota, puse la pastrare pe timpul iernii (intre soba din ceramica verde si fotoliul de catifea), totul sub un strat albicios de cenusa, cu aspect post-Hiroshima.
Gazda ideala pentru astfel de picturi e, intr-adevar, ori o casa pasnica, demodat/inofensiv-eleganta, ori o locuinta perfect igienica. Cumparatorul ideal, enuntat de Comanescu s-ar inscrie in urmatorii parametri: sex masculin, varsta 32-45 ani, cinic, venit minim de 2000 euro/luna, de preferinta CEO, posesor al unei case mobilate cu stica si nichel ori al unui birou aseptic, cu pereti albi impecabili.
INFO PLUS
Praful in arta
Au mai pictat cu praf (de la picturile rupestre incoace): Vik Muniz, un artist neoconceptualist brazilian, Zhang Huan, un artist chinez. La noi, Florin Tudor si Mona Vatamanu au folosit intr-o instalatie praf provenit din demolari. In Romania n-a mai pictat nimeni cu praf.
