Editia din acest an a adunat in Vama Veche in jur de 10.000 de oameni pe zi. Stufstock 5 Greenfest Vama Veche a fost fara dubii cea mai reusita editie a manifestarii de pana acum. Peste 10.000 de fani, din toate colturile tarii, dar si din strainatate, au participat in cele patru zile de festival, la show-urile care au avut loc atat pe cele doua scene amenajate in cadrul "Marina Park", unde au concertat trupele consacrate, dar si pe terasa la "Papa la soni" unde au evoluat tinerele talente. O idee
excelenta a fost si amenajarea unei scene chiar pe malul marii unde, in fiecare dimineata, pe tot parcursul festivalului, pentru cateva sute de iubitori de muzica si natura, soarele a rasarit in ritmuri de jazz. Se poate spune ca la Stufstock 5 s-a batut recordul atat la numarul de trupe participante : 50, cat si la perioada de desfasurare : patru zile in loc de doua sau trei ca pana acum.
Festivalul a luat startul in forta, in prima zi capul de afis fiind tinut de englezii de la "Cradle of Filth" care au adunat peste 4000 de fani ai rockului dur. Cei
de la Cradle care au evoluat de la black metal la un amestec de gothic metal si symphonic black metal i-au entuziasmat pe rockerii care au venit in numar mare pentru a-si vedea idolii. Faptul ca show-ul a fost programat in mijlocul saptamanii nu i-a impiedicat pe acestia sa fie prezenti in Vama Veche la turul de forta al "greilor" englezi si nu numai. In prima seara, pe langa metalistii de la Cradle printre cei care au mai urcat pe scena s-au numarat Coma, Luna Amara, Neurotica sau Survolaj.
8.000 de fani la concertul Toy Dolls
A doua seara, care a coincis cu inceputul week-end-ului, a fost mult mai aglomerata, numarul de spectatorii aproape dublandu-se. Vedetele au fost britanicii de la Toy Dolls care au oferit un show de zile mari, aducand punk-ul in Vama Veche. Desi pretul biletelor de intrare nu a fost chiar de neglijat, 30 de lei, iubitorii de muzica buna nu s-au zgarcit, aproape 8.000 de oameni asistand la concertul punk-erilor.Interesant este ca, dupa-amiaza, la "Papa la soni" unde au urcat pe scena "tinerele sperante", au asistat si americanii de la "The Dandy Warhols", considerati principala atractie a Stufstock 5 (biletele de intrare au costat 50 de lei) care au concertat in ziua a treia. Acestia au fost incantati de profesionalismul tinerilor nostri muzicieni de la "The Amsterdams" si nu numai ca au asistat la tot concertul acestora, dar i-au felicitat si le-au dedicat ultima piesa din recitalul lor care a entuziasmat. "The Dandy Wahols" au intrecut asteptarile, show-ul, presarat cu hit-uri ca "Bohemian like you" sau "The last high", fiind indelung aplaudat. Din pacate, americanii nu au oferit nici un bis pentru ca a trebuit respectat cu strictete programul alcatuit de organizatori astfel incat sa poata fi transmis in direct la postul de televiziune TVR 2."Un Woodstock la umbra stufului"Ultima seara a fost dedicata jazz-ului, blues-ului si funcky-ului, capetele de afis fiind trupele americane Defunkt si Tuba Project.Editia a cincea a Stufstock a demonstrat ca festivalul se maturizeaza si devine tot mai atractiv. Pornit de la o manifestare cu trupe nationale, care au concertat gratis pe plaja in ideea de a mentine traditia si spiritul din Vama Veche, acum tinde sa devina un festival international traditional. "Ca sa se poata intampla asta am investit in trupe straine de un calibru fara precedent in istoria festivalului. Dorim sa gasim pentru Stufstock nu dimensiunea unui festival gigant, ci dimensiunea potrivita pentru Vama Veche: un Woodstock la umbra stufului", a explicat Teodora Zabava, PR-ul evenimentului.