Chiar daca s-au dovedit identice din punct de vedere genetic, Shiraz si Syrah raman in opinia specialistilor doua specii distincte de struguri negri. Ceea ce le diferentiaza ar fi aspectul, modul in care se prezinta. Potrivit unui mit, vinul ar fi fost descoperit in regiunea Iranului de astazi, de unde s-ar fi raspandit in intreaga lume.
De aceea, multi considera ca intre orasul Shiraz din Iran si vinul omonim produs in Franta si Australia exista o straveche legatura. Dovezi nu exista nici pro, nici contra. Oricare ar fi adevarul, se stie cu certitudine ca in secolul al XIII-lea d. Hr. strugurele Shiraz exista deja pe Valea Rhone-ului, comuna Tain l’Hermitage.
In procesul de vinificatie, acesta este foarte des combinat cu alte varietati, de obicei cabernet Sauvignon, Merlot, Viognier, avand ca rezultat un vin de o longevitate si eleganta uluitoare.
Produsul final este un vin de masa rosu, sec, cu densitate medie si un nivel inalt de acid tanic, care il face companionul perfect al mancarurilor condimentate. Carnea de miel si cea de vanat, cu piper, marinata in vin rosu se potrivesc de minune cu un pahar de vin Shiraz. Cum am mai spus, in general Shiraz-ul este asociat cu Valea Rhone-ului, si indeosebi cu partea nordica a acestuia, unde se intalnesc cele doua asezari cu traditie viticola: Hermitage si Cote-Rotie.
Insa Australia a dobandit de asemenea un renume in aceasta privinta si a avut propria contributie la succesul vinului. In Australia, cand a ajuns pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea, Shiraz a devenit rapid cea mai plantata varietate de vita de vie. Pe teritoriul Statelor Unite dateaza din 1878, fiind mentionat in California, iar in prezent este cunoscut si apreciat inclusiv pe teritoriul continentului negru.
Sursa foto: wikipedia.org
I. C.