Sting va concerta pentru prima oara la Bucuresti anul viitor, pe 10 februarie, la Sala Palatului din Bucuresti, in cadrul turneului pentru promovarea celui mai recent album, "Songs from the Labyrinth". Unul dintre cele mai asteptate proiecte Sting, noul album este o colaborare cu Edin Karamazov, important muzician bosniac, acesta reusind sa aduca sonoritati aparte, dand inregistrarilor o noua prospetime.
Cunoscut atat pentru activitatea sa in cadrul trupei The Police, cat si pentru cariera solo de succes, Sting a vandut pana in prezent aproximativ 100 de milioane de albume in intreaga lume si a primit numeroase premii si distinctii, intre care 16 premii Grammy. Noul album a fost lansat in 2006 si s-a clasat pe primele pozitii in numeroase topuri, inregistrand si vanzari foarte bune.
Biletele pentru unul dintre cele mai importante concerte din 2009 vor fi puse in vanzare curand in magazinele Diverta si online.
Octombrie 2008