Aparitiile Printesei Diana au fost intotdeauna spectaculoase si memorabile, iar stilul sau inconfundabil este si astazi in tendintele impuse de designeri si de marile case de moda ale lumii.
Disparitia ei a intristat o lume intreaga. Chiar si dupa atata timp, frumoasa printesa a ramas un reper in moda, al stilului rafinat si al bunului gust.
Daca imediat dupa casatoria cu printul mostenitor, Diana a fost consiliata de designerii Casei Regale, care de multe ori ii alegeau tinutele, in timp ea a stiut sa-si puna amprenta personala asupra hainelor purtate si sa ramana un model mereu in voga. Astfel, daca la inceput piesele vestimentare erau foarte sobre si aproape rigide, caracteristice stilului traditional regal, ulterior Lady Di a adoptat tinute lejere, rafinate, colorate si deosebit de feminine. Un mod firesc de a-si exprima eleganta naturala.
Imprimeurile florale intens colorate, bulinele si materialele usoare, fluide, dar si umerii bufanti sunt doar cateva din trendurile pe care le-a impus printesa si care sunt si astazi foarte actuale.
De fiecare data – indiferent de imprejurari – aparitiile ei erau spectaculoase. Nici ea nu a scapat insa de gurile rele din presa. I se “reprosa” la un moment dat ca nu isi schimba garderoba, dupa ce a purtat o rochie viu colorata de mai multe ori. Explicatia era insa simpla: acea rochie devenise una din piesele sale vestimentare preferate.
Lady Di a fost si un adevarat trendsetter. Spre exemplu, dupa o vizita oficiala in capitala Frantei, Printesa de Wales a primit in dar din partea sotiei presedintelui o geanta, model “Lady Dior”, accesoriu care a devenit intr-un timp foarte scurt un “must have” din garderoba doamnelor.
Moda acelor ani s-a schimbat intr-o oarecare masura si datorita Printesei. Multe doamne au inlocuit tinutele austere cu cele din materiale subtiri, din matase, iar dantela devenise la un moment dat o decoratiune aplicata pe palarii, rochii, posete sau chiar si pe pantofi. Acest lucru este valabil si astazi, Lady Di fiind inca un exemplu pentru doamne din punct de vedere vestimentar si totodata proiectia printesei delicate din basme. Aceasta a avut din nefericire un sfarsit trist…
Imagini:hellomagazine.com, blogspot.com
A.V.
editor artline.ro