Prozator si publicist roman contemporan, Stefan Agopian s-a nascut la Bucuresti pe 16 iunie 1947. A urmat studiile Liceului „Iulia Hasdeu”, pe care le-a absolvit in 1965, si cursurile Facultatii de Chimie de la Universitatea din Bucuresti, din 1965 pana in 1968, cand este exmatriculat.
In primul an de studentie scrie primele versuri ce apar in paginile revistei „Povestea vorbei”, iar sase ani mai tarziu, publica in „Luceafarul” primele articole literare. Debutul editorial a avut loc in 1979 cu romanul Ziua maniei. Cu o cariera remarcabila in publicistica de peste patruzeci de ani, Stefan Agopian a fost redactor la „Luceafarul”, sef de rubrica la sectia politica de la „Cotidianul” (1992-1993), director al Editurii Ararat, care functioneaza sub egida Uniunii Armenilor din Romania.
A realizat colaborari si cu alte reviste: “Romania literara”, „Tribuna”, „Orizont”, „Dreptatea”, „Cuvantul”, „Cotidianul”, „Contemporanul” si „Arc”. In prezent este redactor la revista Catavencii, unde publica un serial numit Scriitor in comunism, recenzii si alte articole ocazionale.
In paralel a desfasurat si o activitate literara, publicand romane, povestiri, piese de teatru. Din opera sa amintim: Tache de catifea (roman, 1981), Tobit (roman, 1983), Sara (roman,1987), Manualul intamplarilor (volum de povestiri, 1984), Insemnari din Sodoma (povestiri, 1993), scrieri ce i-au adus lui Stefan Agopian premii importante. A obtinut Premiul revistei „Amfiteatru” pentru cea mai buna scriere beletristica a anului (1987), Premiul pentru proza al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti si Premiul pentru proza al Uniunii Scriitorilor.
28 Mai 2013
A.I.
editor artline.ro