Editura Herald
An aparitie: 2012
Ar fi imposibil sa definim doctrina Starilor multiple ale Fiintei, caci orice definitie ar limita sensul metafizic al acestei doctrine a carei universalitate depaseste puterea de cuprindere a mentalului nostru. Caci prin ratiune si prin imaginatie e imposibil de inteles miezul acestei doctrine care poate fi asimtit doar prin intuitie intelectuala. E motivul pentru care, in acest cuvant preliminar, nu vom face decat sa incercam sa expunem cateva teme esentiale ale acestei doctrine unice.
De multe ori, la lectura acestei carti, s-ar putea presupune ca e vorba de multiplele aspecte cosmologice si antropologice ale lumii noastre, cu cele trei niveluri ale ei: grosier, subtil si spiritual (corpus, anima, spiritus), cand aceasta lume corespunde, in realitate, numai uneia din multiplele lumi posibile. Caci asa cum spune Rene Guenon: "nu e vorba de o simpla multiplicitate numerica, sau chiar mai general cantitativa, ci de o multiplicitate de ordin <
> sau cu adevarat universal, aplicabila tuturor domeniilor care constituie diferitele <> sau niveluri ale Existentei, considerate separat sau in ansamblu, deci in afara si dincolo de domeniul special al numarului si chiar al cantitatii sub toate modurile sale".
Rene Guenon s-a nascut la 15 noiembrie 1886, in Blois, pe malul stang al Loirei. In 1904, a venit la Paris, inscriindu-se la Colegiul Rollin, ca student la matematici. In 1908, Guenon era deja implicat in frecventarea tuturor "scolilor" ocultiste ale epocii. Initiat in Francmasonerie, in Ordinul Martinist, student al Scolii Hermetice a lui Papus, el a devenit o figura cunoscuta in miscarea ezoterica de atunci. In acest an, 1908, s-a fondat Ordinul Renovat al Templului, iar Rene Guenon a devenit seful acestuia. Prin acest Ordin, Guenon a incercat, urmand o cale mai putin ortodoxa, sa influenteze mentalitatea occidentala; din pacate, incercarea s-a dovedit un esec si peste doi ani Rene Guenon a desfiintat Ordinul Templului.