Split, al doilea oras ca marime din Croatia, cu aproape 200.000 de locuitori, este si cel mai mare oras de pe coasta Adriaticii, a carui istorie incepe in antichitate, cand colonistii greci fondau aici prima asezare, cel mai probabil la jumatatea secolului III. Mai tarziu, sub stapanirea romana, Spalatum (viitorul Spllit) avea sa devina una dintre cetatile preferate ale imparatului Diocletian, care si-a construit aici o impresionanta resedinta. Constructia frumosului palat a inceput in 295 si zece ani mai tarziu totul era gata, iar imparatul isi va petrece aici ultimii ani ai vietii, pana in 313. Palatul, una dintre cele mai frumoase creatii arhitecturale romane ale perioadei, va fi ulterior una dintre resedintele preferate ale oficialilor romani.
In secolele XII - XIV orasul s-a dezvoltat rapid, pentru ca in 1420 armatele venetiene sa cucereasca puternica cetate, dorita de multi. Dupa ce stapanirea venetiana a fost indepartata, in 1797, Split a fost condus de Austria, apoi de Franta, inainte de a deveni, dupa 1918, unul dintre orasele Iugoslaviei. Dupa 1920 orasul Split intra din nou intr-o perioada de rapida dezvoltare, pentru ca in 1941 sa fie ocupat de trupele italiene. Eliberat pentru prima oara in 1943, dupa capitularea Italiei, si din nou in 1944.
Muzee, obiective, atractii
Palatul lui Diocletian : cu siguranta cel mai interesant si mai cunoscut monument istoric din Split, vizitat in fiecare an de mii de turisti din intreaga lume. Una dintre cele mai frumoase constructii din aceasta parte a Europei, interesanta mai ales pentru cei care iubesc arhitectura clasica a epocii. Sobrietatea elementelor decorative, masivitatea ansamblului, frumusetea interioarelor, toate din fac din acest palat un obiectiv foarte popular. Astazi acest ansamblu este inclus pe lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Mondial.
Catedrala Sv. Duje : simbol al orasului si un superb exemplu de arhitectura religioasa, foarte populara mai ales printre credinciosi.
Muzeul Etnografic : pentru a intelege mai bine specificul orasului si traditiile zonei o vizita la Muzeul Etnografic din Split este cea mai buna alegere pentru inceput. Expozitiile permanente si temporare sunt variate si surprinzatoare.
Muzeul Orasului : cei care vor sa afle mai multe strict despre istoria orasului Split in perioada sa de maxima expansiune, in secolele XII - XIV, trebuie sa ajunga la Muzeul Orasului, la mica distanta de Narodni Trg, piata principala a orasului. Documente, fotografii, machete, harti, manuscrise, obiecte, carti rare, toate alcatuiesc o imagine completa a istoriei orasului in acea perioada fascinanta pentru istorici. Printre cele mai interesante piese se numara un exemplar al statutului orasului, sigiliul si monezi emise aici, sculpturi si chiar cateva manuscrise. De o valoare deosebita este si colectia de arme datand din secolele XV - XVIII.
Statuia Grgur Ninski : importanta figura religioasa din istoria Croatiei, a trait in secolul X. Statuia, cea mai frumoasa si mai cunoscuta din oras, este creatia celui mai important sculptor croat, Ivan Mestrovic (1883 - 1962).
Galeria Mestrovic : acest muzeu nu putea sa lipseasca din oras, fiind gazduit in locuinta de vara proiectata si construita in 1939 de Mestrovic insusi. Lucrarile ce se gasesc aici prezinta in detaliu diversele etape din cariera artistului, de la lucrarile "clasice" la sculpturi experimentale, avangardiste.
Muzeul Maritim : foarte popular mai ales printre locuitorii orasului. Aici puteti vedea documente originale, machete ale navelor, fotografii, prezentari ale istoriei navigatiei maritime in regiune.
Muzeul Croatiei : poate ca acesta este locul unde puteti afla totul despre aceasta tara, de la istorie la personalitati, traditii, momente dramatice sau dimpotriva fericite, orase, arhitectura, cultura, totul prezentat intr-o maniera moderna.
Spitalul Vechi : printre obiectivele din orasul vechi puteti vizita si vechiul spital al orasului Split, deschis in 1872 la nord de bine pastrata Manastire Benedictina. Complexul, construit in stil clasic, gazduieste astazi Centrul Multimedia si Galeria de Arta, unde periodic au loc expozitii de arta contemporana, iar in perioada verii curtea impozanta gazduieste concerte de muzica clasica. Intrarea principala in acest complex poarta numele de "Douasprezece scaune", dupa titlul celebrului roman de Ilf si Petrov.
Muzeul Arheologic : deschis in 1820, este cel mai vechi muzeu din Croatia si unul dintre cele mai bune din regiune, cu o colectie foarte bogata. Cele mai vechi exponate dateaza din epoca preistorica, dar muzeul are si numeroase artefacte grecesti si romane. Nici sectiunea medievala sau cea dedicata inceputurilor crestinismului in Croatia nu sunt mai putin reprezentate. Multe dintre piesele rare au fost descoperite pe teritoriul Dalmatiei, foarte interesante fiind colectiile de ceramica greceasca antica, piesele din lut si os sau metal, precum si variata colectie de monezi antice si medievale. Tot aici specialistii vor gasi o biblioteca, avand peste 30.000 de volume, unele dintre ele foarte rare, in principal lucrari de istorie si arheologie. Cladirea muzeului a fost proiectat si construita de doi arhitecti vienezi, A. Kirstein si F. Ohmann in 1912 - 1914.
Muzeul Monumentelor Arheologice : fondat in Knin in 1893 a fost mutat la Split dupa cel de al Doilea Razboi Mondial, pentru ca in 1976 sa fie instalat in sediul actual. Are o colectie bogata de monumente din piatra, majoritatea datand de la inceputul Evolului Mediu, alaturi de arme, unelte, bijuterii, monezi si altele. Multe dintre piesele expuse au fost descoperite de-a lungul timpului in mormintele datand din secolele VII - XIV, majoritatea pieselor fiind bijuterii - inele, cerceri, nasturi - sau obiecte de cult, dar gasindu-se si arme sau unelte.
Galeria de Arta : deschis in 1931, are o expozitie permanenta de sculptura si pictura din secolul XIV pana in prezent, accentul punandu-se pe lucrarile artistilor croati. Periodic, aici sunt gazduite si lucrari ale artistlor contemporani, mai ales locali. Printre cele mai importante nume de aici se numara Andrija Alesi si Juraj Culinovic, Andrija Medulic, Frederik Benkovic. Puteti admira si o colectie de icoane, datand din secolele XV - XIX.
Foto : ebent.wordpress.com
Iunie 2008