Virtuozitate, rafinament, erotism, pasiune si senzualitate. Asta defineste tangoul, iar pentru pasionatii genului, iata o veste buna. In toamna aceasta, la Sala Palatului avem ocazia sa ne reintalnim cu renumita companie de dans Tango Pasion din Argentina.
Dupa succesul rasunator repurtat in anul 2002 in cadrul “Intalnirilor JTI”, Fundatia ART PRODUCTION anunta un nou spectacol extraordinar de tango argentinian al renumitei companii TANGO PASION.
Compania este formata din 13 dansatori si 8 muzicieni (6 instrumentisti si 2 solisti vocali) - renumita formatie “Sexteto Stazo Mayor”. Coregrafia este semnata de unul dintre cei mai prestigiosi coregrafi argentinieni - Hector Zaraspe.
Evenimentul va avea loc la Sala Mare a Palatului, marti, 16 noiembrie 2010, orele 19:00.
Va fi o seara plina de senzualitate, o lume in care barbatii sunt ultra masculini si femeile sunt ultra feminine si totul numai cu ajutorul ritmurilor de tango, irezistibile si insinuante, sustinute de Sexteto Major sub directia unui virtuoz al bandoneonului Luis Stazo.
Un spectacol de exceptie, o demonstratie de virtuozitate, forta si rafinament a celor mai prestigiosi dansatori argentinieni de tango.
O montare fastuoasa, o coregrafie uluitoare, o capodopera a genului care a impresionat spectatori de pe trei continente ale lumii.
Un spectacol menit sa trezeasca cele mai intese emotii...
Biletele s-au pus in vanzare, prin reteaua Eventim: la Sala Palatului, magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Librariile Humanitas