Sambata, 31 mai, de la orele 19:00 va asteptam la "NECUVINTE", un spectacol de succes al Companiei "Passe-Partout" conduse de reputatul actor, regizor si eseist Dan Puric.
"Necuvintele" sunt gesturi simple, priviri, momente de liniste, imagini care reusesc sa transmita mai mult decat o suta de cuvinte goale... Cred ca doar prin necuvinte mai putem lupta impotriva "fast-life"-ului pe care-l traim in fiecare zi, impotriva zgomotului, impotriva a tot ce ne tine departe de noi insine. Pentru ca "Linistea este inceputul curatarii sufletesti", ne-am propus sa tacem timp de o ora si ceva, comentand cu umor, dar si cu sensibilitate, lumea ce ne-nconjoara".
Cu: Adrian Nour, Ana Pepine, Toni Dumitrescu si Vadim Rusu
Scenariul si regia: Adrian Nour
Costumele: Wilhelmina Arz
Light design: Ilina Pepine
Cei patru tineri artisti nu pronunta nici o vorba de-a lungul acestui exceptional spectacol de pantomima. Insufletite de muzici alese de Adrian Nour, tablourile concepute de el se succed in ritm ametitor - ori sagalnic - tesand un emotionant discurs exprimat prin gesturi si dans despre dragostea care se transforma, adesea, intr-o naluca amagitoare, despre esentele diluate in aparente. Umorul, autoironia, hazul-de-necaz nu lipsesc nici o clipa din acest spectacol.
Bilete si rezervari la Casa de bilete a Companiei de teatru ”Passe-Partout Dan Puric”, str. Lipscani 53