Un reper important al teatrul romanesc de dupa '89, productia Teatrului National „Radu Stanca“ Sibiu a avut premiera pe data de 19 septembrie 2007 si reprezinta unul din proiectele de referinta ale Programului Sibiu Capitala Culturala Europeana 2007. Inclus pe lista celor mai mari spectacole ale lumii in publicatia teatrologului John Freeman (Greatest shows on Earth, 2011), spectacolul regizat de Silviu Purcarete a avut reprezentatii pe cele mai importante scene europene: Festivalul Goethe de la Frankfurt (Germania, 2008), Festivalul International de la Edinburgh (Regatul Marii Britanii, 2009) si Tour & Taxis Bruxelles (Belgia, 2011). De-a lungul celor cinci ani de reprezentatii, peste 40.000 de spectatori din toate colturile lumii au luat parte la acest spectacol distins cu premiul pentru cea mai buna interpretare feminina intr-un rol principal (Ofelia Popii) si cea mai buna scenografie (Helmut Stuermer) in 2008 la Gala UNITER, premiul Herald Angel Awards acordat Ofeliei Popii la Edinburgh in 2009, precum si un premiu de excelenta oferit in 2010 in cadrul Galei UNITER.
Toate biletele pentru data de 5 octombrie au fost epuizate in mai putin de doua zile de la punerea in vanzare. Urmatoarele doua reprezentatii ale spectacolului vor avea loc sambata, 6 octombrie si joi, 11 octombrie, iar biletele ramase in vanzare sunt disponibile intr-un numar limitat. Pretul unui bilet la spectacol este de 30 de lei, respectiv 20 de lei cu reducere. Biletele pot fi achizitionate de la Agentia Teatrala din bd. Nicolae Balcescu nr. 17 sau online de pe siteul teatrului, tnrs.ro. Scenariul si regia: Silviu Purcarete
Traducerea: St. A. Doinas
Decorul si luminile: Helmut Stürmer
Costumele: Lia Manţoc
Muzica originala: Vasile Sirli
Orchestraţia: Doru Apreotesei
Video: Andu Dumitrescu
Asistent de scenografie: Daniel Raduţa
Foto: Paul Baila, Scott Eastman, Mihaela Marin
Distributia:
Faust: Ilie Gheorghe
Mefisto: Ofelia Popii
Lupul: Cristian Stanca
Duhuri, Ingeri, Femei, Invatacei, Tarani, Spirite, Studenti, Maimute, Oameni din popor, Spirite rele, Licarusi, Vrajitoare, Generali, Ministri, Batrane, Tinere, Matroane, Femei carunte, Grija, Datoria, Moartea, Lipsa, Nevoia, Lemuri, Doctori, Calatori, Voinici, Doamne, Paji, Cavaleri, Curteni, Poeti, Arhangheli, Licurici, Troli, Elfi, Gnomi, Gratii Nimfe, Furii, Soareci
Johanna Adam, Geraldina Basarab, Emöke Boldizsár, Diana Fufezan, Laura Ilea, Dana Maria Lazarescu, Gabriela Neagu, Renate Müller Nica, Veronica Popescu, Mariana Mihu, Serenela Muresan, Iulia Maria Popa, Cristina Ragos, Cristina Stoleriu, Dana Talos, Codruţa Vasiu, Ema Veţean, Mihai Coman, Florin Cosuleţ, Alexandru Deac, Dan Glasu, Tomohiko Kogi, Adrian Matioc, Adrian Neacsu, Catalin Neghina, Eduard Patrascu, Catalin Patru, Viorel Raţa, Vlad Robas, Bogdan Saratean, Ciprian Scurtea, Cristian Stanca, Marius Turdeanu, Pali Vecsei, Liviu Vlad;
Studenţii si absolvenţii Universitaţii „Lucian Blaga” Sibiu, Secţia Actorie
Dana Anghel, Mihai Alexandru, Veronica Arizancu, Anton Cristian Balint, Oana Barza, Alexandra Ceaca, Anca Cipariu, Petra Rada Constantinov, Teodora Domnariu, Claudiu Falamas, Lorelei Gazawi, Stefana Geleriu, Andrada Grosu, Laura Luca, Diana Lomota, Alexandru Malaicu, Diana Sofia Murarus, Florentina Neagu, Anca Nicolae, Ioan Paraschiv, Alexandra Petrasciuc, Anca Pitaru, Constantin Podu, Iulia Popa, Andrada Poplacean, Calin Mihai Roajda, Alexandra Roatis, Mihaela Sandulescu, Alexandra Ioana Serban, Maria Nicoleta Soilica, Doriana Taut, Andreea Tausan, Arina Ioana Trif, Alexandru Verzescu, Corina Visinescu, Laurenţiu Vlad;
Margareta Tania Anastasof, Astrid Bogdan, Medea Dobrota, Iunis Minculete, Ana Maria Telebus, Petra Telebus, Diana Toader.
IMPERIUM BAND: Dorin Pitariu (chitara), Calin Filip (bass), Lucian Fabro (percuţie), Ciprian Oancea (claviaturi);
Si Faust (Cainele)
Corepetitor: Gheorghe Stoica
Coordonator proiect: Cristian Stanca
Coordonator spectacol: Gelu Potzolli
Asistent spectacol si sufleur: Sanda Anastasof
Pregatire scenica Margaret: Rodica Lapuste
Sef productie: Miki Latcu
Responsabil proiect: Aura Gaidarji
Senior graphic designer: deAdMAR
Asistenti productie: Aurel Mihailescu, Constantin Sambetanu
Regizori tehnici: Nicolae Vacariu, Claudiu Nechifor
Sunet: Bogdan Ropcean, Catalin Scheau
Lumini: Mihai Parau, Ionut Nasture - Natea
Machiaj: Elena Vlad
Cabine: Elena Harsan, Maria Mihailescu, Victoria Voina, Dorina Rosalim, Elena Sterca
Recuzita: Eugenia Moldovan, Ana Dumitru
Masinisti: Emil Predescu, Vasile Urban, Aurel Stroe, Vasile Gligorea, Alexandru Melnicenko, Ovidiu Trocaru, Ducu Lucian, Alexandru Uca, Ovidiu Coca, Alex Dumitru, Virgil Banea
Pictura: Alin Gavrila, Olimpia Predescu
Croitorie: Camelia Banu, Anghelina Gherman, Aurel Luca, Nicolae Serb
Tamplarie: Nicolae Munteanu, Nicolae Popa
Mecanica: Toma Banea, Nicolae Cosman, Ioan Sterca
Picturi relizate de elevii Liceului de Arta Sibiu: Bogdan Muntean, Mihai Capatana, Valentin Balint, Teodora Baltat, Stefana Padureanu, Flavia Gaitan, irina Popa, Mihail Stalianof, Daniel Claudiu Vasile, Marcel Rusu.
Sursa: Teatrul National "Radu Stanca" Sibiu