Amintirile Născătoarei de Dumnezeu
Spectacol prilejuit de expoziţia-eveniment de icoane bizantine
şi post-bizantine din Grecia
Muzeul Naţional de Artă al României organizeaza luni, 10 noiembrie şi marţi, 11 noiembrie 2008, orele 19.00 spectacolul Amintirile Născătoarei de Dumnezeu, care va avea loc în expoziţia De la Întruparea Cuvântului la Îndumnezeirea Omului. Icoane bizantine şi post-bizantine din Grecia.
Pentru rezervări vă rugăm să contactaţi Fundaţia Culturală Greacă, tel. 021.310.48.88.
Spectacolul Amintirile Născătoarei de Dumnezeu este un oratoriu liturgic în regia lui George Remoundos şi urmăreşte să creeze printr-o scenografie deosebită atmosfera biblică de miracol şi sfinţenie, care să se îmbine în mod firesc cu expoziţia în cadrul căreia are loc.
Aşezată pe un tron în faţa altarului unei biserici bizantine, Fecioara Maria evocă viaţa şi patimile preaiubitului său Fiu, Iisus Hristos. Protagonista piesei, Maria Skountzou, actriţă a Teatrului Naţional Grec, interpretează pasaje evanghelice, în timp ce un cantor grec asistat de alţi şase psalţi şi un cor bizantin din România vor cânta psalmi vetero-testamentari.
Spectacolul este însoţit de proiecţii de imagini şi beneficiază de titrare în limba română.
Expoziţia De la Întruparea Cuvântului la Îndumnezeirea Omului. Icoane bizantine şi post-bizantine din Grecia cuprinde 64 de icoane bizantine şi postbizantine care datează din secole XIII-XVIII şi are o scenografie specială.
Organizată în colaborare cu Fundaţia Culturală Greacă, expoziţia oferă iubitorilor de artă din România posibilitatea de a admira exponate preţioase care provin din mai multe muzee de prestigiu din Grecia: Muzeul Bizantin şi Creştin din Atena, Muzeul Culturii Bizantine din Tesalonic, Muzeul Bizantin din Veria, Muzeul Bizantin din Kastoria, Muzeul Benaki din Atena, precum şi dintr-o colecţie particulară.
Comunicat