10 martie 2012, 18.00-21.30
Platforma
MNAC-Anexa, Calea Mosilor 62-68, etaj 1, Bucuresti
Sambata, 10 martie, intre orele 18.00 si 21.30 ere loc editia din Bucuresti a seriei de expozitii internationale Bring Your Own Beamer. Premisa organizarii evenimentelor BYOB este de a reuni intr-un context participativ comunitatea locala de artisti care activeza (si) in zona de video art.
BYOB Bucharest isi propune sa creeze un spatiu liber al artei video, al instalatiilor si performance-urilor care au ca suport vizual proiectiile dar si mixajele mecanico-optico-digitale Hi & Low-tech. Structura deschisa a evenimentului permite noi forme de interactiune si contaminare vizuala, oferind posibilitatea artistilor si tuturor celor prezenti de a actiona in timp real intr-un performance colectiv bazat pe asocieri, suprapuneri si interventii.
Cei peste douazeci de artisti participanti exploreaza limitele si deschiderile mediului proiectiv, convergenta dintre analog si digital, fuziunile si lichefierile informationale post-2.0 prin interventii in situ, live-streaming, tracking, asamblaje DIY si performance-uri AV.
Artisti: Stefan Bandalac, Vali Chincisan, Andreea Cioran, Ciprian Ciuclea, Larisa Crunteanu, Cote, Daniel Djamo, Cinty Ionescu, Stefan Morozan, Bogdan Marcu, Ana Secheres si Iulia Mocanu, Sorin Moisescu, Ioana Muszinkiewicz, Mario Oprean, Delia Oniga, Alexandru Patatics, Paul Popescu, Detalia Seemore, Bogdan Susma, Patricia Teodorescu, Silviu Visan.
A.I.
editor artline.ro
7 martie 2012