Pentru Samuel Sooleymon calatoria in Statele Unite este marea sa sansa. Chiar daca are doar 16 ani, Samuel este un jucator de baschet ce are o sansa sa devina unul dintre cei mai buni daca va fi vazut pe teren de cine trebuie. Atunci cand pleaca din Sudanul de Sud pentru calatoria alaturi de echipa sa, pentru Samuel este inceputul unui vis la care nici nu indraznise pana atunci sa spere. Un drum lung, dar la capatul sau poate sa ajunga sa fie ales de o echipa de mare, una din cele ale caror nume le stie la fel de bine ca listele lungi de jucatori ale fiecareia.
Este primul lui zbor cu avionu. De fapt este prima sa calatorie departe de casa. Dar stie ca este un sportiv bun, un jucator cu potential impresionant, si are nevoie doar de un antrenor bun si putin sprijin. Ii poate convinge si pe cei din America daca are aceasta sansa.
Insa pe cand se afla in Statele Unite, Samuel afla ca in tara sa a izbucnit razboiul civil, satul i-a fost jefuit de rebeli, tatal a fost ucis, sora lui a disparut (si poate ca este moarta), iar mama si doi frati mai mici sunt intr-o tabara de refugiati. Se mai poate intoarce Samuel pentru a-i salva? Mai are vreo sansa? Sau este mai bine sa ramana in America, unde poate sa gaseasca ajutorul de care va avea acum mai multa nevoie ca oricand?
John Grisham, Sooley, editura RAO, 2023