Specialiștii Muzeului Național al Țăranului Român au aflat cu deosebit regret că, până la data de 15 iunie 2014, data comemorării morții lui Mihai Eminescu, nu a fost posibilă găsirea unei soluții pentru punerea la adăpost a patrimoniului Muzeului Național al Literaturii Române din București.
În această situație, fiind perfect conștienți de valoarea inestimabilă a patrimoniului Muzeului Național al Literaturii Române, Muzeul Național al Țăranului Român pune la dispoziția Muzeului Național al Literaturii Române, pe o perioadă limitată de timp, puținele sale spații de depozitare rămase libere, pentru a proteja patrimoniul acestui muzeu.
Considerăm că acesta este un gest de minimă solidaritate între muzeele României și așteptăm ca Primăria Municipiului București să găsească, în cel mai scurt timp posibil, o soluție pentru așezarea Muzeului Național al Literaturii Române într-un sediu adecvat.
Manager
Dr. Virgil Ștefan Nițulescu
Comunicat
Iunie 2014