Alfred Sisley (30 octombrie 1839 - 29 ianuarie 1899), pictor francez.
Nascut in Dunkirk. Tatal sau lucra in industria matasii si era exportator de flori artificiale, castigand destul de bine pentru a-i asigura fiului sau un sprijin la inceputul carierei artistice. Intre 1857 - 1861 Sisley a locuit la Londra, unde a urmat studii economice pentru a prelua afacerile tatalui sau. Treptat insa a inceput sa fie tot mai atras de arta, asa ca in 1862 se muta la Paris, unde incepe sa lucreze in atelierul lui Charles Gleyre. Aici va cunoaste o parte din tinerii artisti ai epocii, intre care Monet, Renoir si Frederic Bazille. Sisley va lucra impreuna cu Bazille, pictand in aer liber in Padurea Fontainebleau si devenind mai apoi reprezentanti ai curentului impresionist.
Sisley a participat la editiile din 1866, 1868 si 1870 ale Salonului parizian, precum si la expozitiile impresioniste din 1874, 1876, 1877, 1882. Cand razboiul franco-prusac a adus si falimentul tatalui artistului, lipsindu-l pe Sisley de principala sursa de venit, acesta a fost nevoit sa apeleze la Durand-Ruel, care a devenit agentul artistului. Acesta a organizat mai multe expozitii personale ale lui Sisley - 1883 (Paris), 1889 (New York) - dar vanzarile au fost scazute. Pana la inceputul anilor '80 Sisley a ramas si a lucrat la Paris, dar si pe Valea Senei si in Anglia. Se muta din 1882 la Moret-sur-Loing, apoi la Sablons, pentru a reveni in 1889 la Moret-sur-Loing. Tot mai bolnav, lucreaza mai putin si moare dupa o indelungata lupta cu cancerul.