-Poate ca interventiile cele mai interesante le-au avut cele doua participante care si-au împartasit experienta lor de profesor. Eu însumi am predat si religie ortodoxa si istorie a religiilor si pot marturisi ca, dincolo de principii, realitatea de pe teren este cu totul alta decât în teorie. O prima observatie: cei care discuta astazi despre prezenta simbolurilor religioase în scoli traiesc în cu totul alt timp decât cel al elevilor. Cu putine exceptii, copiii si adolescentii de astazi sunt indiferenti, în general, fata de fenomenul religios, oricare ar fi acesta. Afirm ca, exceptând acele cazuri în care propaganda pro/non-icoane devine o cauza pro domo, cei care reîncalzesc o ciorba de mult acrita au, din pacate, o falsa priza la realitate. Cel putin aici, în Capitala, indiferentismul se manifesta cu atâta forta încât orb sa fii ca sa pui problema prezentei vreunui simbol religios. Poate doar metodele interactive, aspectul polemic ori cel care interfereaza cu alte domenii ale culturii sa mai aduca oarece interes. Este si motivul pentru care, în orele pe care le predam, am pornit adesea de la filme : lucru transformat ulterior într-o emisiune sustinuta la doua posturi de radio.
-Daca în clasele primare predarea religiei pare îndreptatita, la fel de logica ar trebui sa fie predarea istoriei religiilor în clasele de liceu. Traim într-o lume multipolara, iar globalizarea : fenomen care, asa cum spunea cineva, a început o data cu inventarea rotii : ne aduce în fata unor noi realitati. În aceasta noua lume esti pus permanent în fata alteritatii. Circulatia populatiei din motive financiare, dar si cauzata de turism te asaza tot mai des fata catre fata cu "celalalt", de o alta credinta. Globalizarea este accelerata de internet si televiziune, navaleste peste noi impunând alte paradigme educative. A nu cunoaste macar în termeni minori datele generale si axele fundamentale ale celor câteva credinte si religii importante ale lumii devine un handicap si o forma de analfabetism.
-Toleranta se învata înca de pe bancile scolii. De aceea admit ca, asa cum o icoana nu perturba cu nimic credinta unuia care nu crede în ea (decât daca este "montat" sa lupte contra acesteia : fapt care face parte din cu totul alt joc), la fel de adevarat este ca atitudinea cu care aceasta icoana este expusa poate aduce prejudicii. Nu mai vorbesc despre acei profesori teologi care fac exces de zel, nu mai amintesc despre avalansa de kitsch-uri puse pe pereti drept icoane etc.
-Am avut sansa sa predau în Bucuresti într-un colegiu unde coexistau si una-doua clase cu ceva mai multe icoane, dar si altele unde acestea lipseau cu desavârsire. Nimic grav. Icoanele proveneau de la parinti sau copii : profesorul, fie el si de religie, ar trebui sa aiba doar rolul de moderator, si nu cel de activist. Sa-si exercite expertiza asupra calitatii, si nu a prezentei/absentei unui simbol religios într-o sala de clasa (fapt care poate fi hotarât numai de comunitatea parinti-copii, în respectul oricarei minoritati). Tot acolo am întâlnit, pe lânga crestinii ortodocsi ori catolici, pe lânga adeptii diferitelor forme de protestantism ori neoprotestantism, si câtiva tineri de credinta islamica. În functie de cum stii, ca profesor, sa evidentiezi partea luminoasa a fiecarei religii si confesiuni, acesti tineri sunt atenti si mai toleranti fata de colegul de o alta credinta. Si am amintiri foarte placute despre asta. Ecumenismul poate fi perceput altfel de un adolescent : cu siguranta, mai aproape de esenta sa luminoasa... O discutie despre prezenta simbolurilor religioase atrage inevitabil problematica ecumenismului ("extins") : de ce oare nu ducem gândurile pâna la capat?
-Apoi, sa nu ne mai ascundem dupa deget: cei care sunt împotriva simbolurilor religioase în scoli sunt în realitate (unii au si declarat-o) împotriva orelor de religie. Ei vin fie dinspre diverse neoprotestantisme, fie dinspre o forma de "ateism militant" specific spatiului francez si mai putin noua. Ca atare, sunt minoritari. Nu este mai putin adevarat ca anumite excese le dau apa la moara. Scoala nu trebuie sa fie un teren al catehizarii ostentative. Aici am o admiratie speciala pentru catolici care fac orele de religie, separat, sâmbata, pe lânga biserica. Stiu ca si anumite culte (neo)protestante au acest tip de promovare a propriilor valori. În plus, exista scoli si licee/seminarii cu un învatamânt specific: fie acestea ortodoxe, catolice, fie (neo)protestante, fie apartinând altor religii. Accentul care se pune pe o anume credinta într-o scoala dedicata unei credinte nu poate fi comparat cu ceea ce se petrece într-o scoala laica.
-A preda pentru cei care doresc (fiindca orele de religie sunt facultative) religia crestina în scolile primare este un avantaj imens pentru a asimila, în fond, abc-ul culturii europene. Îmi amintesc de o butada pusa pe seama doamnei Busulenga, în postura de profesor universitar. Aceasta le spunea studentilor (în plin comunism) ca nu vor întelege nimic din marea literatura occidentala daca nu vor studia mai întâi Biblia.
-La fel, predarea istoriei religiilor în licee ar însemna totodata si o reala priza la istoria culturii universale. Dar cine s-o faca, fara parti-pris? Numai absolventii unor studii universitare reale de istorie a religiilor - specializare care nu exista astazi în tara lui Eliade...
