Localizata aproape de inima Romaniei, la 121 km de Brasov si la 328 km de Bucuresti, Sighisoara (Schäßburg) se numara printre cele mai bine conservate centre urbane medievale din Europa. Orasul este iubit pentru ceea ce este si pentru ceea ce a fost, pentru faptul ca infatiseaza un capitol de istorie nationala si pentru rolul sau de promotor al valorilor culturale.
O parte din merite i se cuvin, desigur, lui Vlad Tepes, personalitate de faima internationala care s-a nascut potrivit celor mai multi istorici in burg-ul infloritor. In amintirea sa fiinteaza astazi Muzeul de Arme Medievale compus din diferite tipuri de sabii si sageti ale perioadei.
Putini cunosc indeaproape caracteristicile ce-i ofera unicitate Sighisoarei desi toti se impartasesc de ele intentionat sau nu, prin intermediul simturilor.
Stiati ca Sighisoara este unul dintre putinele orase fortificate locuite pana in zilele noastre ce si-au pastrat infatisarea originala? Stiati ca el nu a putut fi cucerit in ciuda toturor asediilor la care a fost supus?
Cetatea Sighisoara, un edificiu saxon din secolul al XII-lea, indeplineste rolul de centru istoric al orasului fiind inscrisa pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Ratacind pe stradutele sale inguste, totul, incepand cu placutele bilingve scrise in romana si germana pana la arhitectura caselor inlantuite de-o parte si de alta a drumurilor, aminteste de sosirea colonistilor sasi in secolul al XIII-lea.
Sighisoara este unul dintre cele sapte orase sasesti din Transilvania fortificate, numite Siebenburge. Istoria sa coboara mult in trecut, dupa cum o dovedesc urmele unei asezari dacice din secolul III i. Hr. si ale unul castru roman din secolul II d. Hr. Orasul a jucat un rol strategic si comercial de prima importanta de-a lungul mai multor veacuri atragand in numar mare mestesugari din toate colturile continentului.
Edificiile civile imbina stilurile baroc si renascentist iar cele doua mari biserici stilul gotic tarziu. In timp la acestea s-au mai adaugat stilurile: Rococo, Neogotic, Goticul venetian si Secesion.
Biserica din Deal atrage atentia prin numarul si calitatea frescelor si prin cimitirul luteran din apropiere. Inainte de a vizita obiectivul insa, turistul este dator sa parcurga faimoasele Scari Acoperite.
Turnul cu ceas, care a functionat ca sfat al orasului pana la 1556, judecatorie si corp de garda pana la sfarsitul secolului al XIX-lea, cuprinde din 1899 Muzeul de Istorie. In prezent, aici puteti vedea: ceramica din epoca bronzului, vase rituale dacice, ceramica romana, un exemplar din primele ceasuri de perete (sec. XVI), evolutia mecanismului ceasului din turn (sec. XVI) si multe altele.
Sursa foto