In cursul zilei de luni, delegatia a vizitat localitatile Axente Sever si Medias, dupa care a facut un tur al centrului istoric al Sibiului.
"Vad o ameliorare extraordinara, orasul este magnific, iar programul se ridica la un nivel inalt", a precizat fostul ministrul al culturii din Germania, europarlamentarul Erna Hennicot-Schoepges.
Ghidul delegatiei a fost primarul Klaus Johannis, care i-a plimbat pe parlamentari la pas prin Piata Mare, Piata Mica si Piata Huet, una dintre atractiile turului fiind sculptura neconventionala "Meduza vorbitoare", creatia unui sculptor bucurestean, din fibre de sticla, care are incorporat un calculator si senzori de miscare.
Unul din europarlamentari, Doris Pack, a fost luata prin surprindere de ciudata sculptura, programata sa "vorbeasca" in limba engleza cand detecteaza miscare, si a fost invitata sa o viziteze noaptea, cand un joc de lumini o face mai "frumoasa".
Vizita europarlamentarilor dureaza pana miercuri, timp in care se vor intalni cu oficialitatile locale, factori de decizie din domeniul cultural si artisti.
La final, politicienii vor intocmi un raport care va fi prezentat membrilor Parlamentului European.