Sibiu Dans 2007, ultima saptamana de spectacole
Festivalul `Sibiu Dans 2007`, inceput pe 17 august, a reunit peste 50 de artisti, dansatori si coregrafi, din Austria, Belgia, Elvetia, Estonia, Franta, Grecia, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Suedia, SUA si Romania.
Iata ce-ar mai fi de vazut pana la inchiderea evenimentului, din 31 august:
- maine, ora 19, Pavilion 2007 : Nimic. Precis. O piesa despre o intamplare petrecuta cu 28 de ani in urma. Creatorul sau, coregraful Florin Fieroiu, dezvaluie `procesul tehnologic` al lucrarii sale: `Am incercat sa o inteleg si sa o explic. Am ajuns numai la raspunsuri nesatisfacatoare, gen: revista Cutezatorii, comunismul, familia, religia, asa ca am renuntat. Mai onest mi s-a parut sa fac coregrafia acestei intamplari. Ce-a iesit e greu de descifrat, mai ales din cauza confuziei si a intunericului. Adica nu a iesit nimic concret, performant, sau a iesit un nimic foarte precis. Nimic.Precis.`
- miercuri, 29 august, ora 21, Pavilion 2007. SOLO.RO : Crossroads of illusions. Spectacolul, care a ajuns de ceva vreme la spectatorii bucuresteni, le va oferi si celor din Sibiu ocazia sa vada la lucru un tanar dansator si coregraf in care multi isi pun mari sperante: Adrian Stoian.
- 30 august, ora 20, Piata Mare. Transport exceptional. Fierul si carnea nu par sa aiba prea multe in comun. Ba dimpotriva. Asta, pana sa ajunga pe mainile unui expert in ale dansului. E momentul in care masinaria si corpul devin partile aceluiasi intreg, care strabate iarba si aerul, intr-o miscare de-a dreptul poetica. Nu te-ai astepta ca tendoanele si suruburile sa aiba de lucru impreuna, intr-un spatiu destinat dansului. Ai totusi se intampla.
- 31 august, ora 20, Pavilion 2007. Danse.entre.deux.
Evenimentul care inchide Sibiu Dans 2007 defineste doua tari, prin doi coregrafi si patru dansatori. Este prima colaborare in domeniu intre Romania si Luxemburg. Realizat de coregrafii Cosmin Manolescu si Bernard Baumgarten, spectacolul a fost gandit pentru anul 2007 (in care Sibiul si Luxemburgul sunt Capitale Culturale Europene) si a avut premiera la Luxemburg, pe 21 iunie, in deschiderea `Danz Festival L’tzebuerg`. Chiar daca romanii si luxemburghezii sunt `la prima abatere` in ceea ce priveste lucrul la comun, pentru ce a iesit merita sa faceti drumul pana la sala de spectacol. (D. P.)