Desi necunoscatori ai limbii romane, strainii veniti la festival nu au vrut sa rateze 'Pescarusul".
Un cuplu de nemti, din Mainheim, a venit la teatru inarmat cu un volum cuprinzind piesele lui Cehov pentru a putea urmari textul. 'Am vazut reclamele la Sibiu - Capitala Culturala Europeana difuzate la National Geographic si ne-am hotarit sa venim. Iar acest festival de teatru parea cel mai interesant eveniment", ne-a spus Christian.
'Vrem sa vedem cit mai multe spectacole, dar mai ales montarea lui Andrei Serban. Serban Aber alles, ca sa zic asa. Cunosc bine textul, dar am venit totusi cu cartea. Incetul cu incetul insa, spectacolul m-a prins si nu am mai avut nevoie de text. Si, apropo, aveti o limba foarte melodioasa". Un american mai in virsta povestea ca este fericitul spectator al mai multor montari ale lui Andrei Serban in New York, inclusiv al 'Livezii cu visiniA", spectacol ce o avea in distributie si pe Meryl Streep. 'Si distributia din aceasta seara a fost foarte buna. Mi-a placut mai ales doamna aceea care a jucat in filmul lui Mel Gibson, Patimile lui Hristos. Nu mai stiu cum o cheama. (Maia Morgenstern, i-am spus noi.) Se sime mina maestrului. Spectacolul e intens si plin de emotie", a incheiat americanul. In acest timp, in sala Casei de Cultura avea loc un spectacol experimental, extrem de inovator, al Companiei 'Klaus Obermaier" din Germania. 'Apparition" e un spectacol in care sint integrate dansul, muzica si proiectiile video. Acestea din urma erau realizate in imagini generate in timp real, direct pe trupurile dansatorilor, transformind computerul intr-un veritabil instrument artistic. Din pacate, insa, din pricina unor probleme tehnice, publicul nu s-a putut bucura decit de o parte din show, spectacolul programat sa dureze o ora nefiind prezentat decit pe jumatate. Cea mai interesanta 'sala" de spectacol s-a dovedit a fi Piata Mare. Un grup de tobosari japonezi i-a incins pe cei veniti la deschiderea oficiala a evenimentului, la care directorul festivalului si al Teatrului National 'Radu Stanca" din Sibiu, Constantin Chiriac, si 'cel mai european primar din tara", Klaus Johannis, au tinut scurte discursuri. In Piata Mare s-a desfasurat pina pe la miezul noptii un impresionant spectacol sustinut de Aktion Theater Pan Optikum din Germania. 25 de actori, acrobati si muzicieni au prezentat un spectacol exploziv de teatru-circ, puternic vizual, special gindit pentru astfel de spatii. Acrobatiile, focurile si jocurile de aburi si culori au fost insotite de declamarea unor poeme de Pablo Neruda.Gabriela Lupu