La Sala Palatului, zeci de dansatori turci grupati sub titulatura "Shaman" au dat un spectacol incendiar, care a "furat" aplauze la scena deschisa, tocmai pentru ca limbajul trupului si al muzicii e universal. Cadane fermecatoare si printi razboinici desprinsi parca din "1001 de nopti" ne-au spus povesti din alte vremuri, cu subiecte care au ramas actuale. Bucuria vietii, pasiunea dragostei, durerea despartirii, spaima de moarte… Si, mai presus de toate, rezolvarea angoaselor prin regasire si pace, in tunete de tobe, culori, muzica orientala (live) si strigate de fericire.