Un film biografic dedicat anilor de inceput ai trupei KISS va putea fi vazut de anul viitor pe Netflix, productia fiind regizata de Joachim Ronning, si chiar daca pana in prezent nu a fost anunta o distributie, pelicula se bucura de sustinerea formatiei. Purtand titlul de “
Shout It Out Loud” (una dintre cele mai cunoscute piese KISS, aparuta pe albumul “
Destroyer” din 1976 si lansata ca single), filmul va prezenta primii patru ani, la inceputul legendei care va purta numele de KISS si va atrage nenumarati fani de toate varstele in decenii de cariera, cand doi pusti din Queens, pe nume Gene si Paul, ii conving pe Ace Frehley si Peter Criss sa li se alature pentru a fonda o noua trupa rock.
Daca initial nu se cunosc prea multe detalii despre viitorul film, tinand cont de succesul pe care l-au avut in ultimii ani productiile de gen si acest capitol din istoria KISS ar putea fi o reusita, cu o distributie inspirata si o poveste bine spusa. Pana atunci formatia care si-a inceput activitatea in 1973 si a vandut peste 100 de milioane de discuri in toata lumea, cucerindu-si fanii si scandalizand adesea publicul larg datorita imaginii de scena socante, este in plin turneu mondial de adio, avand deja concerte pentru intreg anul. KISS a cantat anul trecut si in Romania, la Romexpo.