Jurnalisti si cronicari de teatru au facut pentru 'Cotidianul' portretele celor trei concurenti.
Un regizor poliglot
Tocilescu a montat piese de toate felurile: tragedii si comedii, drame solide si incropeli, ciudatenii de pe vremuri si bizarerii ale unui viitor care tot intirzie sa se arate si, desi spectacolele lui nu seamana deloc intre ele, toate poarta o marca inconfundabila. Azi i s-ar zice brand. Brandul lui Tocilescu (foto) este dragostea de viata: ii place viata nu doar cind e o sarbatoare de neuitat, ci si cind e ceva de care ai vrea sa uiti cit mai repede si nu poti. Spectacolele lui te ajuta si sa tii minte, si sa uiti.
Viata este asa cum este, iar teatrul a fost inventat de catre oamenii care o iubeau ca sa ne explice ca totul poate fi suportat si inteles, ca nu e greu sa ai caracter, ca nu e imposibil sa infrunti privirea celuilalt chiar daca ai gresit fata de el. Exista in teatrul lui Tocilescu un fond curat de sentimente intotdeauna invingator; si nu intimplator muzica e atit de importanta in constructiile lui scenice: armonia ei desavirseste neputintele cuvintelor. Desi monteaza opere complicate, reputate prin caracterul lor incifrat, Tocilescu izbuteste mai intotdeauna sa fie limpede in tot ceea ce arata pe scena. Semnele folosite de el sint clare si pentru spectatorul cel mai putin sofisticat, metaforele nu vin din cugetari nocturne de dupa visele urite, ci din imaginile produse de spectacol. E un regizor inteligent pentru spectatori care vor sa fie inteligenti. E un regizor talentat pentru cei care stiu ca, fara talent, totul e tacere. Chiar daca tacerea e saturata de zgomotele asurzitore ale exegetilor nimicului. (Magdalena Boiangiu)
Un fotograf surprinzator
Radu Afrim (foto) e un personaj aproape insuportabil. Isi infoaie penele la fiecare cronica mai putin entuziasta (si citeste tot ce apare in materie de teatru) si naste adepti fanatici, care bat Romania in lung si-n lat pentru montarile lui. Desi el, personal, nu e un 'cool', teatrul lui aduna in juru-i o lume pentru care Jon Fosse devine pe neasteptate tot ce poate fi mai 'trendy' in postmodernitate.
Afrim e un fotograf surprinzator - iar spectacolele lui sint compozitii imagistice niciodata intimplatoare -, iar daca n-ar fi dat bir cu fugitii din lumea literelor, ar fi fost un poet admirabil. E un melodramatic care fuge de ridicol si incearca sa-si sublimeze detasat propria sensibilitate. Teatrul lui e unul al corpului, cu toate virstele si slabiciunile acestuia, al relatiilor si vietilor ratate, al derizoriului in dimensiunea lui sublima.
Doua montari l-au transformat in subiectul central al confruntarii critice: 'Trei surori', de la Sfintu Gheorghe, si 'De ce fierbe copilul in mamaliga', de la Odeon-ul bucurestean, amindoua adaptari indraznete, la limita, ale unor texte de patrimoniu. Inainte de Cehov, il deconstruise pe Garcia Lorca in 'Alge. Bernardas House Remix', unul dintre cele mai subtile, emotionante si pline de umor spectacole pe care le-am vazut (desi mai nimeni nu pare sa-si aduca aminte de el).
'joi.megaJoy' e un spectacol atipic pentru Afrim. Nu pentru ca n-ar fi 'cosit' cu spor prin textul lui Katalin Thuroczy (trecind pe un invizibil plan secund dimensiunea politica a piesei) si nici fiindca, pentru prima data, lucreaza cu o echipa actoriceasca de care-l desparte o generatie sau doua. E un teatru despre batrinete si moarte, pe care Afrim nu le cunoaste decit din propriile spaime; obisnuita lui detasare ironic-sarcastica se transforma intr-o surprinzatoare nostalgie plina de intelegere si compasiune, iar 'spleen'-ul devine o debordanta bucurie de a fi. (Iulia Popovici)
Purificarile lui Serban
Sibiu. Iulie 2006. Actorii care lucreaza pentru 'Pescarusul' isi fac exercitiile de incalzire. Unii sint concentrati, altii amuzati. O tinara de statura medie, bruneta, isi face miscarile si pare in transa, cu privirea fixa intr-un punct undeva din spatele salii. In sala, Andrei Serban imi povesteste despre gimnastica interioara, despre cit de importante sint exercitiile acestea si despre cit de panicati sint actorii care nu stiu sa stea pe un scaun in mijlocul scenei fara sa faca nimic. Ii arat fata fetei si imi spune ca are datele sa ajunga o mare actrita. Tinara se numeste Florentina Tilea si e nominalizata anul acesta la Premiile UNITER.
Cluj. August 2006. Echipa de la 'Purificare' e pe ultima suta de metri cu pregatirile. Au jucat in prima seara pentru prieteni si oamenii din teatru si toata lumea a fost emotionata profund. In sala mica de repetitii in care se dau notele de la spectacolul precedent e o atmosfera putin ca de curs scolar, dar si de 'recreatie'. Inainte de exercitiile de incalzire, tinerii actori incep sa glumeasca cu Andrei Serban (foto) pe tema cadourilor pe care le primisera de la el cu o seara inainte. Cite un CD cu o muzica aleasa special pentru fiecare, in functie de discutiile pe care le avusesera de-a lungul repetitiilor. Patru dintre ei, Anca Hanu Costin, Cristian Grosu, Andreea Bibiri si Andras Hathazi, adica jumatate din echipa care se amuza in ziua aceea, sint nominalizati anul acesta la Premiile UNITER.
Bucuresti. Aprilie 2007. 'Am vazut la Paris o piesa de Brook unde un intelept african spunea urmatoarea intelepciune: exista pe lume trei adevaruri: adevarul tau, adevarul meu si Adevarul.' E e-mailul pe care mi l-a trimis Andrei Serban inaintea Pastelui si venea dupa o polemica pe tema nominalizarilor UNITER.
Intre distantele dintre adevarurile de toate genurile exista niste momente ca acestea si niste certitudini: s-a mai miscat putin ceva in teatrul romanesc. Piesa 'Purificare', atit de comentata - si pro, si contra -, are cele mai multe nominalizari la Premiile UNITER. Peste ceva vreme, vor fi uitate toate evenimentele auxiliare si vor ramine doar rezultatele. (Cristina Bazavan)
Pronosticuri
Pentru ca Andrei Serban s-a retras din competitie, iar Radu Afrim a luat Premiul UNITER anul trecut, bursa zvonurilor il da drept cel mai probabil cistigator pe Alexandru Tocilescu. 'Cotidianul' opteaza insa pentru tinarul regizor Radu Afrim.
Gabriela Lupu
