Piesa ''Purificare", ultima premiera de la Cluj montata de Andrei Serban, este un text care socheaza prin violenta afectiva si conotatiile sexuale. Serban a pus in scena, de curand, la Sibiu si o piesa clasica, ''Pescarusul", de A.P. Cehov. Reputatul regizor explica de ce evita Bucurestiul si prefera sa monteze in provincie.
EVZ: Publicul clujean este pregatit pentru un spectacol ''iesit din tipare", dupa o piesa de Sarah Kane?Andrei Serban: Intentionat am ales Clujul. Acest oras civilizat, mai burghez, are nevoie de un soc. Teatrul romanesc are nevoie de un soc, caci ori hiberneaza, ori face prostii. Exista exceptii in cateva spectacole de valoare, dar in general nu se prea intampla nimic.
''Purificare" este o piesa brutala si inconfortabila, dar si poetica si tulburatoare, este o explorare a sufletului in ce are frumos si dezolant. O parte din teatrul de azi e mult prea agresiv, mult prea vulgar. Dar scopul acestei piese nu este o expunere gratuita a brutalitatii. Limbajul si imaginea ii scutura pe spectatori din rarunchi, ii provoaca, lasandu-i la sfarsit zguduiti, dar cu posibilitatea unei perspective noi, caci, in plin iad al relatiilor umane, ramane o speranta.
De ce ati ales dupa Cehov o autoare rebela, care s-a sinucis la 28 de ani? Imi plac contrastele. Nu vreau sa ma repet. Incerc sa scap de stilul ''Andrei Serban" si doresc sa nu mi se recunoasca semnatura de la un spectacol la altul.
Centrul ''Andrei Serban"
Cum s-a ajuns sa nu mai existe Centrul ''Andrei Serban"? Cum comentati conflictul cu Ion Caramitru?Nu este un conflict. E vorba de un furt intelectual, caci ideea centrului a fost a mea. Domnia Sa si Mona Musca au falsificat proiectul de hotarare de guvern cu care fusesem de acord anul trecut, astfel ca in forma definitiva, aprobata de guvern in absenta mea din tara, toate punctele anterior convenite au fost tradate. Este a nu stiu cata oara cand repet ca doresc sa nu mai vorbesc de acest centru blestemat, dar nimeni nu aude si continua sa mi se puna intrebari.
Ce s-a pierdut de fapt? Care este raul cel mai mare in sistemul teatral romanesc?Tinerii care aveau o mare nevoie de o scoala adevarata de teatru, cu metodele cele mai avansate, ei au fost sacrificati, lor li s-a furat un drept. Raul cel mai mare este inertia, spiritul de gasca si automultumirea, sindromul provincial ''noi suntem cei mai tari... ca la noi nu-i nicaieri". Intr-un climat lipsit de o adevarata curiozitate, prezenta mea in teatru cu exercitiile si metodele mele irita mult, iar declaratiile pe care le fac ii infurie pe cei care ma detesta.
Un Cehov anti-romantic la Sibiu
Ati mai montat pana acum inca de doua ori ''Pescarusul", la Tokyo si New York. Ce ati descoperit nou in textul lui Cehov?Am vazut mai clar ca temele piesei sunt arta, dragostea si viata. Intrebarea pentru noi, cei care lucram in teatru: ce inseamna sa fii artist? Ce inseamna sa fii un om? Daca esti indragostit de teatru, poti fi indragostit si de viata sau, dimpotriva, te refugiezi in arta ca sa te aperi si sa te ascunzi de viata? Cu Masa Dinescu am incercat sa traducem in asa fel ca piesa sa aiba loc acum si aici, nu in Rusia romantica, ci in noi, ca sa ne vedem asa cum suntem, versiunea pastrand esenta lui Cehov, a doctorului care observa lumea la rece si la cald, cu o rigoare exacta si o simpatie plina de compasiune.
Cum relationeaza Arkadina, jucata de Maia Morgenstern, cu Treplev, interpretat de Istodor, fiul ei?Arkadina nu-si sacrifica fiul pentru iubire, asta ar fi inca romantic, ci pentru o iluzie, aceea a scenei, a gloriei, a aplauzelor desarte. De aceea i-am distribuit impreuna: mama si fiu intr-o relatie adevarata, in care nu pot minti, nu pot exagera. Tudor, fiind inca student la UNATC, nu are tehnica impecabila a Maiei, dar are o sinceritate si un adevar de la care poate castiga si ea, debarasandu-se de anumite clisee acumulate. Este o relatie care ii ajuta mult pe amandoi.
De ce considerati ''Pescarusul" cea mai neromantica dintre piesele lui Cehov? Titlul piesei este amagitor poetic, pseudopoetic, la fel cum este si titlul ''Livezii de visini". Ne putem intreba de ce i-a dat Cehov ''Pescarusului" subtitlul ''o comedie". Poate pentru ca sentimentele afisate sunt ori false, ori supraevaluate. Spiritul acestei piese este predominant antiromantic. Dorintele romantice repetate care nu au ecou, izbucnirile entuziaste pline de epitete laudative care nu sunt decat vorbe goale, personajele care isi deschid larg inimile, dar nu se asculta unii pe ceilalti, toate acestea au ca subtext absenta dragostei.
Substanta principala a ''Pescarusului" este asadar comica, in sensul atitudinii lui Cehov, a punctului sau de vedere a lumii ca o comedie umana, undeva intre sensul dantesc de divina comedia si sensul balzacian. Cehov deviaza in mod constant lucrurile in asa fel incat sa nu fie luate in mod prea serios. Greseala e a noastra, a ''artistilor", caci ne luam prea in serios, credem in iluzie si ne mintim pe noi si-i mintim pe spectatori.
Cum ati sugerat prin lumini si pereti transparenti perspectiva ''mortii pescarusului"? Am incercat impreuna cu scenograful Andu Dumitrescu sa anulam diferenta dintre scena si sala, spectatorii sunt in acelasi spatiu cu actorii, invitati si martori ai actiunii. Astfel ei devin implicati activ, ce se intampla in actori se intampla si in ei, caci actorii ii privesc in ochi, li se adreseaza lor, spunandu-le: despre voi e vorba, despre viata voastra.
''Acasa nu e nicaieri"
De ce ati preferat sa montati in provincie, si nu in teatrele bucurestene?Intai pentru ca niciun teatru bucurestean nu m-a invitat cu un contract scris. Apoi, la Bucuresti as fi avut jumatate din actori la repetitie, ceilalti ar fi fugit sa faca un ciubuc, o televiziune, o publicitate sau un radio. Iar in Capitala am probleme cu traficul, de 16 ani merg mereu impotriva curentului si de aceea sunt multi care de frica trec strada cand ma vad...
Ce inseamna acasa acum pentru dv., dupa ce ati montat aceste doua piese in provincie? Cum sunt pe scena actorii nostri fata de cei din strainatate?Acasa nu e nicaieri in lumea dezaxata in care traim, acasa nu mai exista. Cu toate acestea, m-am simtit exceptional de bine la Cluj si la Sibiu. Actorii au fost minunati, flexibili, au indragit ideea de exercitii si antrenament zilnic si au evoluat vizibil de la o zi la alta. Cei putini, care au venit plini de propria lor importanta, convinsi ca stiu ce e teatrul, ei bine, ei au au avut mai multe dificultati sa se adapteze acestui efort cu totul neobisnuit, si unii nu s-au putut debarasa de manierisme si clisee acumulate in timp.
Ce proiecte aveti in strainatate in viitorul apropiat? De la Cluj plec la Paris, unde reiau spectacolul meu cu ''Lucia de Lamermoor" la Opera Bastille, cu o distributie cu totul noua. Toamna ma reintorc la New York, la catedra de actorie de la Columbia University impreuna cu Niky Wolcz.
Apoi plec la Staatsoper, la Viena, unde Hollender m-a chemat sa montez o noua productie cu ''Manon", colaborand inca o data cu scenograful celebrei Pina Bausch, Peter Pabst. In ianuarie voi fi pentru cateva zile la Sibiu ca sa pregatesc deschiderea anului cultural 2007 cu premiera oficiala a ''Pescarusului".
Visurile legate de teatru vi s-au implinit in SUA? In primul rand nu prea mai am visuri, in sensul de iluzii, caci vedeti, chiar in ''Pescarusul" e vorba despre cat de usor ne putem arde si distruge viata cu iluzii. In acelasi timp, fiind de 35 de ani in exil si intampinand obstacole la tot pasul, m-am calit, m-am fortificat. Exilul pe unii ii slabeste, pe mine m-a format. Daca ramaneam in Romania poate eram si eu un gascar invidios, rau cu cei dinafara, carcotas pe la colturi, balacindu-ma in modestul meu jacuzzi de automultumire.
Nu, nici in America nu se calca pe aur, cum cred, naiv, unii. Acolo tot ce conteaza este randamentul, ce livrezi. Daca sala nu e plina la premiera, daca ai cronica proasta in ''New York Times", dupa o saptamana esti pe strada. Dar atunci te mobilizezi din nou. Spre deosebire de Romania, unde stai si te jeluiesti si te consideri victima lui Papuc, acolo, daca ai pierdut tot, nu-i nimic, maine o pornesti iar la drum sa cauti altceva.
Toti cei cu care lucrez in teatru emana o mare dragoste si nevoie naturala de a fi impreuna si eu urmaresc cu ei implinirea acestei nevoi. Obstacolele iminente nu ne pot opri daca exista dragoste. Chiar Sarah Kane spunea inainte sa moara: ''Ce ii anima pe oameni este nevoia, nu obstacolul".
