Unii l-au considerat cel mai important profesor al epocii sale, o inteligenta vie si carismatica, un veritabil maestru care a stiut cum sa seduca fatal o intreaga generatie stralucita. Elegant si diferit de alti profesori, adesea cu o ironie muscatoare, iubind eleganta si luxul, va locui intr-o superba casa cu o biblioteca bine pusa la punct, este mereu bine imbracat, are un automobil cum nu se gaseau prea multe in Romania, se invarte prin cercurile politice ale vremii cu naturalete si siguranta. Altii l-au numit cabotin, impostor, au negat cu inversunare ca ar fi avut doctoratul, i-au reprosat mai ales postum apropierea de Carol al II-lea si ulterior de tineretul care mergea spre legionarism, l-au interzis dupa razboi si ar fi preferat ca acest Nae Ionescu sa dispara pur si simplu. Putine personalitati ale vremii au reusit sa polarizeze intr-o asemenea masura opinia publica, si chiar dupa disparitia sa prematura, care a starnit atunci destule controverse cu iz conspirationist, Profesorul (cum il numeau admiratorii) a continuat sa atraga tocmai prin mister. In lipsa unei inregistrari au ramas cursurile sale (care au starnit la randul lor discutii si chiar o acuzatie de plagiat) publicate de admiratorii sai dupa note stenografiate, o culegere de articole ingrijita de Mircea Eliade (singura carte postuma), multe momente biografice dificil de inteles astazi si o suma de intrebari. Carora aceasta biografie semnata de Tatiana Niculescu va incerca sa le ofere un raspuns. Nascut la Braila si cu studii in Germania, Nicolae C. Ionescu avea sa devina unul dintre cei mai populari profesori si filozofi ai anilor interbelici, fiind admirat si iubit de nume ca Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcanescu, Mihail Sebastian, Petre Tutea, Constantin Noica si multi, multi altii, desi nu a dus lipsa nici de adversari, nici printre studenti sau universitari, nici in lumea politica. Era in egala masura un jurnalist cu nerv, spirit si inteligenta, scriind altfel si transformand ziarul Cuvantul intr-un reper, a stiut cum sa isi atraga studentii si sa le trezeasca acea nevoie, acea pofta de a gandi altfel decat pana atunci, ii placea sa fie cunoscut ca un apropiat al tanarului monarh revenit in 1930 pe tron (care ii zicea la un moment dat Tata Noe), pentru ca ulterior sa se produca raceala si ruptura dintre cei doi, iar profesorul sa fie implicat intr-un proces de rasunet alaturi de majoritatea liderilor legionari, iar peste ani sa stea in lagar alaturi de unii dintre acestia. Un personaj aparent contradictoriu si original, una din acele personalitati ale epocii sale optand pentru solutii care astazi par reprobabile (judecate dupa standardele actuale), care a stiut sa se bucure de viata si sa isi convinga admiratorii cu o stranie, inimitabila si greu de imaginat carisma, si la decenii de la moartea sa inca nu se poate spune ca a fost pe deplin inteles.
Tatiana Niculescu, Seducatorul domn Nae. Viata lui Nae Ionescu, editura Humanitas, 2020
