Universitatea Cambridge cuprinde pe langa cunoscutele centre de invatamant si un Muzeu al Stiintelor Pamantului destinat Geologiei. Muzeul Sedgwick a luat nastere in 1912, ca urmare a unei donatii substantiale de roci si fosile facuta universitatii de catre doctorul John Woodward. Colectia s-a imbogatit cu timpul inclusiv prin contributia unor personalitati de marca, precum Charles Darwin, parintele evolutionismului, Mary Anning sau Adam Sedgwick.
Dupa moartea acestuia din urma, petrecuta in 1873, muzeul ii va imprumuta numele si se va impune ca un centru de educatie. Colectia muzeului Sedgwick adaposteste forme de viata cu o vechime mai mare de 3 milioane de ani si ramasite fosile ale unor animale salbatice care cutreierau Pamantul acum 150,000 de ani. Numarul de exponate se ridica in prezent la peste 1 milion de mineale si fosile, fapt care i-a adus institutiei si renumele international. Expozitiile tematice prezinta pietre pretioase, dinozauri si roci colectate in timp de Charles Darwin.
Chiar daca e deschis publicului si face deliciul copiilor interesati de fiintele care au dominat planeta mult inaintea omului, muzeul Sedgwick functioneaza deopotriva ca un centru de cercetare pentru cunoasterea trecutului indepartat. Sala intitulata “The Mineral Gallery” adaposteste un numar de 40,000 de minerale si pietre pretioase si informatii despre utilizarile si compozitia lor chimica. Sala poarta si numele lui William Whewell. Darwin the Geologist este o colectie de roci stranse de marele om de stiinta Charles Darwin. Putini stiu ca printre procuparile sale, in afara de originea speciilor animale, s-a numarat si stiinta Geologiei.
Fosilele din camera “Ancient Life” coboara pe firul istoriei acum 600 milioane de ani, specialistii redand in imagini modul in care s-a realizat trecerea de la conditiile acvatice la cele terestre. “Planet Earth”, asa cum indica si nume, aduce in atentia vizitatorilor modul in care Pamantul isi modifica forma la scara geologica de timp. Este locul potrivit pentru a intelege ce inseamna procesul de subsidenta, ce sunt placile tectonice, ce este o falie si cum are loc formarea unui vulcan, a unei mari sau a unei forme de relief.
Caracterul regional al muzeului Sedgwick se reflecta cel mai bine in sala “Local Geology” care abordeaza geologia din Anglia de Est. Muzeul Sedgwick este utilizat regulat ca un loc de intalnire pentru evenimente de profil sau cele care vizeaza extinderea interesului public pentru Stiintele Pamantului.
Februarie 2014
I. C.
editor artline.ro