Proiectul “Seara minoritatilor”,realizat de Institutia Prefectului judetului Bacau, isi propune sa sustina tema multiculturalitatii si respectului pentru diversitate prin initierea unui dialog intre culturi si prin organizarea unor evenimente culturale care aduc aceste valori fundamentale mai aproape de cetateni si de autoritati. In acest an comunitatile etnice din judetul Bacau au reusit sa elaboreze un proiect si sa obtina o finantare din partea Consiliului Local Bacau pentru organizarea celei de-a doua editie a evenimentului “Seara minoritatilor”. “Este dovada faptului ca eforturile noastre de a crea retele de expertiza la fel ca in cazul purtatorilor de cuvânt, al multiplicatorilor de informatie europeana dau roade. Dialogul initiat si mediat de noi intre comunitatile etnice din judetul Bacau functioneaza si functioneaza excelent, de vreme ce in 2007 minoritatile sunt cele care si-au asumat proiectul “Seara minoritatilor”, a declarat Ramona Chiriac, Director Cancelaria Prefectului, initiator al acestui proiect in 2006. Evenimentul de anul acesta va cuprinde o expozitie de arta populara a celor 6 comunitati etnice participante, un mini-festival cu dansuri, cântece si poezii traditionale si un cocktail care va oferi participantilor sansa de a socializa si de a dezbate problemele actuale ale minoritatilor din România. La Festivalul minoritatilor vor participa: grupul de dansatori ai Uniunii Polonezilor din România, grupul de dansatori din partea comunitatii italiene, formatiile de copii “Somos” si “Naputanjaro” din partea comunitatii ceangaiesti, formatia de dansuri traditionale a comunitatii germane, grupul de copii “Speranta Trotusului”, Scoala “Domnita Maria” si formatia “Melodic Grup” din partea comunitatii rome.