La 34 de ani dupa moarte, Pablo Picasso e ravnit de fabricantii de perdele, masini, vase de bucatarie, blugi, tricouri sau ghete, care jura ca amprenta pictorului garanteaza succesul in comert.
In acelasi timp, ignorand trendurile in arta, opera pictorului catalan traverseaza galeriile din lumea intreaga si pune pe jar colectionarii de arta. Numai in 2007, scrie `Le Nouvel Observateur`, s-au organizat circa 40 de expozitii in lume si au fost editate peste 60 de publicatii consacrate lui.
Lista exclude lucrarile care fenteaza drepturile de autor, manageriate cu strictete de un organism aparte: Administratia Picasso. Creata in 1995 de cinci dintre descendentii pictorului, Claude, Marina, Maya, Paloma si Bernard, societatea aproba si respinge cereri de folosire a numelui.
Sorturi si perdele Picasso
Printre cererile tratate cu un refuz categoric de mostenitori se gaseste cea a unei firme americane, care propunea perdele de dus imprimate cu picturi de Picasso. Pe langa obisnuitii producatori de jeans, tricouri sau incaltaminte, care vor imprimeuri cu semnatura artistului, un australian a venit cu ideea unor sorturi cu motive picassiene, pentru delectarea gospodinelor.
Daca se gasesc totusi pe piata cravate, tricouri sau fulare semnate `Picasso`, cu siguranta vin din China. Fabricile asiatice scot produse pe banda rulanta, pe care aplica orice marca, fara a solicita vreun drept de autor. Tot in China, pictori de mana a doua executa la cerere tablouri in `stilul Picasso`, pentru sufrageriile clasei de mijloc. Imprastiate prin diverse tari, s-au deschis restaurante si baruri Picasso, inclusiv in Bucuresti, in zona Lipscani.
Judecand dupa succesul celor de la Citro‘n cu autoturismul Xsara Picasso - vandut in peste un milion de bucati, din 2000 - potentialul comercial nu e de ignorat. Inspirat de concurenti, grupul DaimlerChrysler a creat in 1998 marca Picaro, suscitand reactii virulente din partea Administratiei Picasso, care a actionat in justitie. Procesul a sfarsit la Curtea Europeana de Justitie, care a decis ca `a Picaro is not a Picasso`.
Cat iau mostenitorii
Nu se stie ce avere le-a adus pana acum Picasso descendentilor sai - ei nu au facut niciodata o declaratie in acest sens -, dar se estimeaza ca o simpla reproducere a semnaturii pe un produs ar trece de 100 de euro pe exemplar. Sume serioase provin si din vinderea dreptului de reproducere a picturilor pe carti postale, in albume, diverse volume sau prezentarea tablourilor in filme.
Daca regizorul James Ivory nu a primit dreptul de a avea in decor tablouri de Picasso, in filmul `Surviving Picasso`, Steven Soderbergh a primit unda verde pentru `Ocean’s Eleven` si `Twelve`. In cele doua superproductii, camera de filmat se opreste asupra catorva tablouri din colectia lui Steve Wynn, proprietarul celebrelor cazinouri The Mirror si The Bellagio, din Las Vegas.
El a semnat un contract generos cu Administratia Picasso, care ii ofera dreptul de a folosi dupa voie imaginea picturilor din colectia sa. Recent, multimilionarul american si-a vandut tabloul `Visul` cu 140 de milioane de dolari.
VIATA DE ARTIST
Poarta numele mamei
Considerat de multi drept cel mai mare artist de geniu al secolului al XX-lea, Pablo Picasso (1881-1973) s-a nascut in familia unui pictor si profesor de arte in Malaga si si-a uimit inca din adolescenta profesorii cu talentul sau. La doar 19 ani expune pentru prima oara intr-o galerie si atunci isi ia numele mamei sale, Picasso.
A ales sa traiasca apoi la Paris, unde a avut o viata amoroasa bogata, care s-a dovedit o constanta sursa de inspiratie pentru arta sa. Intre 1908 si 1914, Picasso traseaza impreuna cu Georges Braque drumul unui mod revolutionar de tratare a formelor - cubismul.
Picturile artistului catalan sunt pe lista celor mai scumpe tablouri din lume si se estimeaza ca averea mostenitorilor lui Picasso e de ordinul milioanelor de euro.