Festivalul International de Film NexT a dezvaluit sambata seara castigatorii celei de-a sasea editii. La Gala de inchidere, spectatorii bucuresteni au umplut pana la refuz cinematograful Scala, veniti sa afle si sa vizioneze scurtmetrajele premiate.
Marele castigator al celei de-a sasea editii a Festivalului International de Film NexT este scurtmetrajul francez "Pe malurile Mediteranei" in regia lui Olivier Py. Juriul NexT a descris scurtmetrajul ca fiind "un poem cinematografic de amploare, realizat din inregistrarile video ale familiei vechi de 40 ani". Trofeul NexT consta in 4000 de euro oferiti de Institutul Cultural Roman (ICR) si in pelicula si servicii de procesare in valoare de 2000 de dolari, din partea Kodak CineLabs Romania.
Anul acesta, juriul a hotarat sa acorde Premiul "Cristian Nemescu" pentru cea mai buna regie, in valoare de 2000 de euro oferiti de ICR, ex aequo, realizatorilor Julia Ducournau (pentru scurtmetrajul "Junior" ) si Rudi Rosenberg (pentru scurtmetrajul "Aglaee"). Membrii juriului au decis sa imparta acest premiu intre doua filme care exploreaza in moduri diferite acelasi univers si care amintesc de spiritul filmelor lui Cristian Nemescu si ale lui Andrei Toncu. "Aglaee" surprinde lumea adolescentilor, cu tot ce cuprinde ea, malitiozitatea, lipsa de onestitate si vulnerabilitatea, iar "Junior" spune o poveste cu rasturnari de situatie, amestecand cu indrazneala dramatismul comic cu horror-ul cronenbergian.
Nacho Arenas, sound designer-ul filmului "Camera" (Spania, 2011) a castigat Premiul "Andrei Toncu" pentru cea mai buna coloana sonora, in valoare de 2000 de euro si oferit de asemenea de ICR.
Din cele patru filme romanesti prezente in competitia acestei editii, juriul a acordat productiei "De azi inainte" (r. Dorian Boguta) Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj romanesc, oferit de Abis Studio, in valoare de 3500 de euro in servicii de post-productie.
Ca in fiecare an, si publicul a avut sansa sa voteze pentru filmele romanesti si straine preferate din competitie. Scurtmetrajul "Aglaee" a fost indragit atat de juriu, cat si de spectatori, castigand Premiul publicului, in valoare de 500 de euro oferiti de Societatea Culturala NexT.
Dintre filme scurte romanesti, "Hello Kitty" a fost favoritul publicului. Regizorul Millo Simulov a urcat pe scena pentru a i se acorda Premiul publicului pentru film romanesc, oferit de Cocor Media Channel si care consta in doua saptamani de promovare intensiva pe fatada media Cocor.
Sursa foto: organizatorul festivalului
2 aprilie 2012