Scriitorii nu sunt ingeri

Deconspirarea colaboratorilor Securitatii ar trebui sa se inscrie intr-o mai ampla actiune de evaluare morala a tuturor celor care au avut sau cred ca au ceva de spus in Romania. Scriitorii, artistii si oamenii de cultura nu pot fi exceptati de la un asemenea gest. Ei nu sunt niste oameni de rand. Chiar daca intemeiat pe excelenta operei, in cazul lor prestigiul public acumulat se hraneste in buna masura si din conotatiile propriei biografii. Nemaivorbind aici de faptul ca destui scriitori si intelectuali din zona artisticului sunt si formatori de opinie, persoane a caror parere conteaza si e asimilata de public ca atare. Sunt sigur ca in lazile de zestre ale unor biografii personale de profil se ascund multe surprize. De altfel, lumea literara si artistica e, cum se stie, destul de rea de gura si suficient de suspicioasa pentru a nu fi ajuns pana acum la propriile ei deconspirari ipotetice. Unii scriitori banuiti de colaborare vor fi fara indoiala confirmati. Altii vor produce probabil stupoare, pentru ca trecutul lor pare inca dincolo de orice asteptare negativa. Revelatiile dosarelor (nu doar cele ale fostei Securitati) ar trebui sa fie privite cu discernamant si fara circumstante atenuante. Despre aceste circumstante atenuante nu poate fi vorba mai ales in cazul celor care, fara sa fi colaborat prin angajament cu Securitatea, au promovat cu seninatate si cinism politica partidului comunist, prin articole de fond, contributii la volume omagiale, asumarea unor "functii de raspundere" in edituri, in institutiile culturale ale vechiului regim, in redactia revistelor si a ziarelor etc. Cred ca la acest nivel lucrurile sunt si mai grave. Daca facem un mic efort de memorie, ne putem aducem aminte ca inainte de 1989 publicatii precum "Saptamana", "Luceafarul", "Scanteia" si "Scanteia tineretului", in rubricile lor asa-zis culturale, practicau delatiunea pe fata. Cat despre evaluarea morala de care vorbeam la inceput, aceasta nu cred ca ar trebui sa fie sarcina vreunei institutii anume. E vorba de a scoate la lumina, in deplinatatea lor, adevaruri bine ascunse pana acum, la care sa putem reflecta fiecare dintre noi, sine ira et studio, oricat de murdare, maligne si incriminante ar fi ele. Cred ca lumea culturala romaneasca are aceasta capacitate de a-si analiza propriul trecut. Simt totusi nevoia sa adaug ca, in actualul context politic, nu aceasta e prima urgenta a CNSAS. Daca e vorba de dosare si deconspirari, cred ca toata suflarea romaneasca ar trebui sa se concentreze asupra Presedintiei, Guvernului, Parlamentului, conducatorilor de agentii si institutii, adica asupra tuturor celor care administreaza in momentul de fata puterea in Romania si ne determina, fara sa ne intrebe, destinul, ba chiar si optiunile, atitudinile si modul de viata. Raul cel mare se gaseste fara indoiala in aceste structuri "democratice" sau cu aparenta democratica. E limpede ca purificarea morala a societatii romanesti, despre care se vorbeste deja atat de mult, trebuie sa inceapa de sus in jos, dincolo de orice interese diversioniste si tactici de amanare. Culpa morala ramane E greu sa ocolesti mai ales astazi confuziile oricand posibile dintre etic si estetic. Sa acceptam totusi ca una e morala operei si alta morala vietii celui care a scris-o. O opera cu adevarat valoroasa nu e doar dincolo de timp, ci si dincolo de autorul ei. Personal, mi-e imposibil sa-i citesc pe Villon, Dostoievski, Celine, Mircea Eliade, Sadoveanu, Arghezi si atatia altii tinand seama de calitatile si defectele lor de oameni si de punctele negre din biografia lor. Vrand-nevrand, raman prizonierul aceluiasi criteriu si in cazul scriitorilor contemporani. E adevarat ca in cazul de fata problema colaborarii nu e o problema biografica oarecare. Culpa morala ramane. Dar asta nu inseamna sa prejudiciem din start, prin etichete improprii, sensul si semnificatia unor carti care, daca ar fi ramas anonime, n-ar mai fi avut nici o legatura cu viata unei persoane civile sau alta. Scriitorii nu sunt niste ingeri, faptul acesta se stie bine. Chiar si fara sa fi facut pactul cu Diavolul, activitatea celui care scrie nu poate fi straina de incurcatele cai ale pacatului si ale derogarii de la normele morale instapanite. Ca sa inchei: nu mi s-a intamplat pana acum niciodata sa nu pot citi o carte din cauza aversiunii fata de autorul ei. Mi se intampla insa destul de des sa nu pot citi cartile proaste ale unor scriitori cu biografii aseptice (aparent asa, caci nu se stie niciodata!), bune de pus in rama. Gheorghe Craciun - Prozator, eseist si teoretician literar, una dintre cele mai stralucite voci ale romanului optzecist si postoptzecist - S-a nascut pe 8 mai 1950, in com. Tohanu Vechi, jud. Brasov. Din 1990 este profesor la Facultatea de Litere a Universitatii din Brasov - Debuteaza editorial in 1982 cu volumul de proza "Acte originale/Copii legalizate". Urmeaza romanele: "Compunere cu paralele inegale" (1988), "Frumoasa fara corp" (1993), "Pupa russa" (2004). Publica, in plus, numeroase volume de teorie literara si antologheaza, in 1994 si 1998, textele teoretice, respectiv proza scurta, ale generatiei sale