Sambata, 17 septembrie 2016, ora 18.30, la Libraria Luxemburg din Torino (via Cesare Battisti, nr. 7), profesorul Roberto Merlo si jurnalista si criticul literar Noemi Cuffia vor prezenta opera scriitoarei Doinei Rusti, in prezenta autoarei. Intalnirea cu Doina Rusti este prima dintr-o serie de evenimente pe care Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia isi propune sa le organizeze in parteneriat cu Libraria Luxemburg din Torino, sub titlul "Scriitori romani la Torino". Evenimentul, menit sa promoveze literatura romana, este organizat in colaborare cu Primaria orasului Torino, Consulatul General al Romaniei la Torino, Radio Torino International si Ziarul "Vocea".
Doina Rusti este este una din cele mai importante scriitoare din generatia postdecembrista. Este, totodata, profesor universitar, consultant stiintific al UNATC, scenarista si editoare. Este autoarea romanelor "Omuletul rosu" (2004), "Zogru" (2006), "Fantoma din moara" (2008), "Lizoanca la 11 ani" (2009) si "Manuscrisul fanariot" (2015). Cartile sale sunt apreciate de cititori si foarte bine clasate in topurile de final de an realizate de criticii romani. Opere sale au fost distinse cu numeroase premii, printre care Premiul Academiei si Premiul Uniunii Scriitorilor. Romanele sale "Zogru", "Lizoanca la 11 ani", "Omuletul rosu" au fost traduse in limba italiana de Ingrid Beatrice Coman si Roberto Merlo.
Noemi Cuffia este jurnalista si critic literar. A studiat literatura anglo-americana la Torino si a absolvit un masterat in stiinte editoriale la Institutul European de Design din acelasi oras. Lucreaza in prezent pentru mai multe edituri si agentii de publicitate si colaboreaza cu biroul de presa al Salonului International de Carte de la Torino. In 2016 a publicat primul sau roman "Il metodo della bomba atomica - Metoda bombei atomice" (LiberAria). Este creatoarea blogului literar "tazzina di caffè - cescuta de cafea".
Roberto Merlo este conferentiar de Limba si Literatura romana la Departamentul de Limbi si Literaturi straine si Culturi moderne al Universitatii din Torino. S-a format ca romanist la Universitatile din Torino, Cluj-Napoca si Bucuresti. A tradus numeroase volume din literatura romana moderna si contemporana, mai ales proza: Bogdan Suceava, Gabriela Adamesteanu, Doina Rusti: "L'omino rosso" (2012) si "Zogru" (2010) si teatru, cu rare incursiuni in lumea poeziei, prilejuite de versurile lui Matei Visniec si Marta Petreu.
In limba italiana au fost publicate pana acum urmatoarele volume de Doina Rusti:
L'omino rosso, trad. Roberto Merlo, Firenze, Nikita Ed.
Lisoanca a 11 anni, trad. Beatrice Ingrid Coman, Milano, Rediviva Ed.
I miei ginecologi, trad. Anita N. Bernacchia, pp.167-172, in Compagne di viaggio. Racconti di donne ai tempi del comunismo, ingrijit de Radu Pavel Gheo si Dan Lungu, Roma, Sandro Teti Ed.
Zogru, trad. Roberto Merlo, Acireale-Roma, Bonanno Ed.
Septembrie 2016